INSP: 44% din totalul cazurilor de COVID-19, în Bucureşti, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova

Autor: Cosmin Pirv Postat la 15 iulie 2020 167 afişări

INSP: 44% din totalul cazurilor de COVID-19, în Bucureşti, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că 44% din numărul de cazuri de COVID din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova, iar 53% dintre decese au avut loc în Prahova, Argeş, Bucureşti, Braşov şi Galaţi.

Potrivit raportului INSP pentru săptămâna 6-12 iulie, în judeţele Argeş şi Braşov se înregistrează o rată de incidenţă cumulată de peste 100 la 100.000 de locuitori, în timp ce în judeţele Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Vrancea şi Prahova rata de incidenţă este de peste 50 la 100.000 de locuitori.

„În săptămâna 6 - 12 iulie, 44% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova. 53% din totalul deceselor au fost înregistrate in Prahova, Argeş, Bucureşti, Braşov şi

Galaţi”, se arată în raport.

Conform acestuia, unul din zece cazuri a fost înregistrat la personal medical.

În ceea ce priveşte decesele, 78.4% din totalul acestora au fost la persoane de peste 60 ani, iar 59.2% la bărbaţi. De asemenea, 94% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
insp,
cazuri,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.