Indicele ROBOR la trei luni a înregistrat o nouă creştere

Autor: Dorin Oancea Postat la 25 mai 2022 25 afişări

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat miercuri la 5,90%, de la 5,83% marţi.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,06%, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 6,26%.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală. BNR a decis la cea mai recentă şedinţa a CA să majoreze dobânda-cheie de la 3% la 3,75%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75% pe an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
robor,
evoluţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.