Începe Festivalul Sighişoara Medievală: Organizatorii îşi propun doborârea unui record mondial în fiecare zi a evenimentului

Autor: Dorina Călin Postat la 22 iulie 2015 95 afişări

Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală, care se va desfăşura între 23 şi 26 iulie, va aduce în faţa publicului, printre altele, 12 formaţii muzicale din România şi Ungaria, 11 trupe de teatru şi animaţie medievală şi trei proiecţii de film în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, anul acesta, Festivalul Medieval din Sighişoara va fi trecut pe harta recordurilor mondiale.

Astfel, în ediţia din 2015, în fiecare zi a festivalului se va încerca doborârea unui record mondial: spada Titanilor - 4,60 metri (realizarea celei mai mari spade din lume), drapelul Cavalerilor - 25-30 de metri (cel mai mare steag din lume), hrana Uriaşilor - realizarea unui covrig cu diametru de 20 de metri (cel mai mare covrig din lume), masca Vraciului Vindecător - mască populară românească de 4 metri înălţime (realizarea celei mai mari măşti populare din lume).

Organizatorii se aşteaptă ca la acest eveniment să participe aproximativ 25.000 de turişti. Spectatorii vor putea urmări 12 formaţii muzicale din România şi Ungaria, şapte ordine cavalereşti din România şi Bulgaria, 11 trupe de teatru şi animaţie medievală, cinci expoziţii de arte plastice, trei lansări de carte, un concert de orgă la Biserica Mănăstirii şi trei proiecţii de film în regia regretatului Sergiu Nicolaescu.

De asemenea, vor fi peste 30 de ore de transmisii live, pe www.sighisoaramedievala.ro, dar şi o seară de film, la Centrul de Informare Turistică Sighişoara (Casa Zander).

Directorul onorific in memoriam al ediţiei din 2015 este Sergiu Nicolaescu, iar directorul artistic, Liviu Pancu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FESTIVALUL MEDIEVAL,
RECORD,
/actualitate/incepe-festivalul-sighisoara-medievala-organizatorii-isi-propun-doborarea-unui-record-mondial-in-fiecare-zi-a-evenimentului-14624550
14624550
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.