Încă o bancă din România se luptă pentru supravieţuire

Postat la 02 septembrie 2017 730 afişări

Piraeus Bank avea o cotă de piaţă de 1,2% pe depozite la finalul lunii iunie şi circa 1,5% pe segmentul creditelor.

Încă o bancă din România se luptă pentru supravieţuire

Piraeus Bank, subsidiara locală a grupului elen cu acelaşi nume scoasă la vânzare, are dificultăţi în a ţine pasul cu piaţa, atât pe segmentul creditelor, cât şi pe segmentul depozitelor, ritmurile de creştere raportate pentru prima jumătate a anului fiind sub media pieţei.

 

Creditele din portofoliul Piraeus au crescut cu numai 0,4% şi au ajuns la 729 milioane de euro în luna iunie, în timp ce la nivel de piaţă creditarea a avansat cu peste 4%. Depozitele, pe de altă parte, au avut o dinamică mai accelerată, urcând cu 5,4%, până la 942 mil. euro. Ritmul de creştere al depozitelor din portofoliul Piraeus Bank păleşte în raport cu avansul la nivel de piaţă, care s-a situat în primele şase luni ale anului la 7,5%. Se observă însă o încetinire a ritmului de creştere a economiilor atrase de Piraeus faţă de trimestrele anterioare, când avansul se situa la peste 10%.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

 

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Roşia Montană, o pierdere de aur! O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.