În ce ţări „fug" românii de valul patru al pandemiei

Autor: Andra Stroe Postat la 01 octombrie 2021 113 afişări

În ce ţări „fug" românii de valul patru al pandemiei

Pentru a evita restricţiile care apar în tot mai multe oraşe, românii pleacă în vacanţă în ţări unde valul patru nu a existat sau a trecut. Egipt, Dubai, dar şi Iordania ori Turcia sunt destinaţiile cele mai solicitate pentru sezonul de toamnă, pentru vacanţe de relaxare ori programe de tip circuit, potrivit reprezentanţilor agenţiei de turism Paralela 45.

Alte destinaţii căutate în această perioadă sunt cele europene: Olanda, Germania, Franţa, Portugalia, Italia, Spania, Danemarca, Suedia, Islanda, Finlanda, Malta, Cehia, Ungaria sau Polonia. „În aproape toată Europa valul patru a trecut, mai mult de 15 state au un număr redus de îmbolnăviri zilnice în comparaţie cu România şi un procentaj mai mare de vaccinări. Sunt deschise restaurante ori muzee, nu sunt restricţii pentru cei vaccinaţi, pentru cei care au fost bolnavi ori pentru cei testaţi. Se călătoreşte uşor, ca înainte de pandemie. Verificarea certificatului verde electronic a devenit o rutină pentru turişti”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45, într-un comunicat de presă.

Cu o medie de 600-680 de îmbolnăviri pe şapte zile la final de septembrie, cu temperaturi ridicate şi preţuri avantajoase, Egiptul este principala destinaţie de sejur a toamnei. Cele mai multe cereri pentru vacanţe în Egipt vin de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Reprezentanţii agenţiei spun că preţurile pentru această destinaţie încep, în portofoliul Paralela 45, de la 428 de euro/persoană în Hurghada şi 412 euro/persoană în Sharm el Sheikh, la hoteluri de patru stele cu all inclusive. Cel mai scump sejur de până acum a costat în jur de 3.500 de euro pentru doi adulţi cu doi copii la un hotel de cinci stele.

Turiştii pasionaţi de istorie aleg Hurghada, de unde pot merge într-o excursie de o zi la Cairo, pentru vizitarea Muzeului de Egiptologie şi a piramidelor din Giza, ori la Luxor pentru vizitarea Templului Karnak cu Valea Regilor şi Valea Reginelor. Pentru relaxare merg într-o excursie pe mare la Orange Bay, în Insula Paradisului, ori admiră apusul de soare de pe o corabie, vizitează moschei şi se opresc în bazar pentru cumpărături. Din Sharm el Sheikh merg în excursie la Mănăstirea Sfânta Ecaterina şi la Muntele sfânt Sinai, fac scufundări în Parcul Naţional Ras Mohamed unde reciful de corali, al doilea ca mărime din lume, este impresionant.

A cincea lună de vară, octombrie, se petrece şi în Dubai, o altă destinaţie verde şi cu temperaturi ridicate solicitată de turişti pentru relaxare ori shopping. Iar cei care aleg să îşi petreacă vacanţa de toamnă în România prefer excursiile la munte sau în zonele balneare.

În zonele care devin roşii, certificatul verde electronic devine obligatoriu pentru turiştii care vor să intre în anumite spaţii sau la evenimente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
pandemie,
dubai

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.