IMM-urile vor lua credite de 100 mil. euro cu dobânzi subvenţionate şi garanţii reduse prin JEREMIE

Autor: Raluca Ghinea Postat la 24 iunie 2015 306 afişări

IMM-urile vor putea atrage finanţări de 100 milioane euro pentru investiţii şi capital de lucru cu dobânzi subvenţionate şi garanţii reduse, de la cinci bănci, după ce România a suplimentat cu 50 milioane euro resursele pentru programul JEREMIE, alocate din fondurile structurale 2007-2013.

Fondurile au fost obţinute printr-o alocare suplimentară din cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013 (POSCCE), cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale sunt implementate în România de către Fondul European de Investiţii (FEI), parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, se arată într-un comunicat al FEI.

Suma de 50 milioane euro se adaugă bugetului deja alocat celor cinci bănci participante, respectiv Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank.

Acestea vor acorda în cadrul instrumentului noi credite în valoare totală de 250 de milioane de euro până la încheierea implementării. Până în prezent au fost deja acordate credite de circa 130 milioane euro din total, în baza finanţării iniţiale din 2014.

Împrumuturile vor fi acordate direct de către bănci în condiţiile prevăzute în schema relevantă de ajutoare de minimis.

"Ne bucură reconfirmarea faptului că instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale răspund nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii din România în această perioadă dificilă. (...) Acum, că am demonstrat că fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a susţine accesul IMM-urilor la finanţare, statele membre pot porni de la o bază solidă pentru a implementa în continuare acest tip de instrumente în noua perioadă de programare", a declarat în comunicat Hubert Cottogni, director adjunct al FEI.

IMM-urile vor putea accesa astfel credite pentru investiţii şi capital de lucru, beneficiind de o dobândă redusă semnificativ faţă de nivelul pieţei şi de cerinţe reduse de garanţii.

Alt instrument financiar care a fost finanţat din POSCCE este garanţia de portofoliu (instrument finalizat), prin care s-au acordat aproape 3.000 de finanţări noi în valoare totală de 300 milioane euro.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii, care are ca obiectiv creşterea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013.

În prezent, la nivel Uniunii Europene, FEI gestionează 14 fonduri de participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel naţional şi alte 7 la nivel regional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
JEREMIE,
FONDURI,
/actualitate/imm-urile-vor-lua-credite-de-100-mil-euro-cu-dobanzi-subventionate-si-garantii-reduse-prin-jeremie-14496540
14496540
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.