IMM-urile pot accesa finanţări pentru capital de lucru şi investiţii, de maximum 300.000 lei, prin noul program de garanţii preaprobate INSTANT, în urma încheierii convenţiei de garantare dintre UniCredit Bank şi FNGCIMM
UniCredit Bank şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) au încheiat o nouă convenţie de garantare destinată susţinerii întreprinderilor mici şi mijlocii din România, oferind antreprenorilor acces mai simplu, mai rapid şi mai eficient la finanţarea necesară dezvoltării afacerilor.
Prin produsul “Garanţii Preaprobate INSTANT”, companiile eligibile pot beneficia de finanţări pentru capital de lucru şi investiţii, în valoare maximă de 300.000 lei, susţinute de garanţia FNGCIMM de până la 80% din valoarea creditului. Soluţia este concepută pentru a reduce barierele de acces la finanţare şi pentru a răspunde prompt nevoilor antreprenorilor care doresc să îşi extindă activitatea, să investească în echipamente, digitalizare, modernizare sau să îşi susţină activitatea curentă, potrivit informaţiilor transmise de UniCredit.
“Parteneriatul dintre UniCredit Bank şi FNGCIMM reprezintă un nou pas în direcţia sprijinirii mediului de afaceri local, într-un context în care viteza de acces la finanţare şi predictibilitatea procesului de aprobare sunt esenţiale pentru succesul companiilor” a spus Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte executiv, UniCredit Bank.
Noul produs se adresează atât companiilor cu experienţă, cât şi start-up-urilor eligibile, şi poate susţine o gamă largă de proiecte, de la finanţarea activităţii curente până la investiţii în active, tehnologie, spaţii de producţie sau servicii.
Prin acest parteneriat, UniCredit Bank transmite că îşi reconfirmă angajamentul de a susţine dezvoltarea antreprenoriatului românesc şi de a contribui activ la creşterea competitivităţii IMM-urilor, oferindu-le instrumentele financiare necesare pentru a transforma oportunităţile de business în rezultate concrete.
UniCredit Bank este parte a grupului italian UniCredit, o bancă comercială pan europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Austria, Europa Centrală şi de Est. În România, UniCredit Bank este o bancă universală de top, oferind servicii şi produse pentru toate categoriile de clienţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











