Hotelurile şi restaurantele de la munte pierd peste un milion de euro pe zi pentru că nu ninge

Autor: Liviu Iancu Postat la 13 ianuarie 2014 39 afişări

Lipsa zăpezii din staţiunile montane şi temperaturile crescute, care fac imposibilă producerea zăpezii artificiale, au redus cu 70-80% numărul turiştilor afllaţi la munte în luna ianuarie faţă de anul trecut, producându-le hotelurilor şi restaurantelor pierderi de peste un milion de euro pe zi.

"Este extrem de rău. Un dezastru", a declarat agenţiei MEDIAFAX George Copos, proprietarul a trei hoteluri şi al unei firme de transport pe cablu în Poiana Braşov. El spune că şi industria hotelieră, şi cea de transport pe cablu suferă din cauza absenţei turiştilor.

"Din data de 15 decembrie nu am mai avut temperaturi cu minus. Pentru transportul pe cablu, în care am investit 17 milioane de euro, vom avea o nerealizare a bugetului de mai mult de jumătate. Şi la hoteluri am avut investiţii de peste 20 de milioane de euro, iar în luna ianuarie vom avea o scădere la jumătate a bugetului estimat iniţial. Totul este la jumătate", a adăugat Copos. El spune că din cauza vremii calde, nu au putut funcţiona nici tunurile care produc zăpadă artificială.

Copos este totuşi într-o situaţie fericită cu scăderi de 50%, pentru că în cazul multor hoteluri gradul de ocupare este de doar 10-20%.

"Gradul de ocupare în Predeal, dar şi în alte staţiuni, a scăzut la 20% în weekend şi la zero în timpul săptămânii. Până vineri au mai fost ceva ruşi la munte, care au făcut Crăciunul pe stil vechi, dar acum nu mai este nimeni. Anul trecut, pentru întreaga lună ianuarie, gradul de ocupare era de 80-90%. În perioada 4-11 ianuarie au fost anulate toate rezervările pentru restul lunii ianuarie", spune Dan Măluşel, proprietarul hotelului Ursuleţul şi al discotecii The Office din Predeal.

El a afirmat că inclusiv evenimentele sportive din această perioadă au fost amânate. Printre acestea, campionatul internaţional de snowmobile, care trebuia să aibă loc la Predeal în perioada 24-26 ianuarie, unde erau aşteptaţi peste 200 de participanţi din şase ţări, a fost amânat pentru începutul lui martie. "În această lună vom avea doar 20% din turiştii pe care i-am avut anul trecut în ianuarie", estimează Măluşel.

De pierderi vorbesc şi reprezentanţii hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov. "Avem 20% din turiştii care veneau anul trecut în ianuarie. Acest lucru le aduce pagube hotelierilor. Nu ne ajută temperaturile şi nu pot funcţiona tunurile de zăpadă", a afirmat directorul hotelului, Lucian Barna. Nici la Moeciu hotelurile şi pensiunile nu au motive de bucurie.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MUNTE,
ZĂPADĂ,
TURIŞTI
/actualitate/hotelurile-si-restaurantele-de-la-munte-pierd-peste-un-milion-de-euro-pe-zi-pentru-ca-nu-ninge-11892107
11892107
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.