Hotelul unic în lume! Dormi în două ţări în acelaşi timp

Postat la 18 septembrie 2016 880 afişări

 Hotelul unic în lume! Dormi în două ţări în acelaşi timp

Hotelul Arbez a fost construit înainte ca frontiera actuala dintre Franţa şi Elveţia să intre în vigoare, în 1862, iar clădirea a fost folosită iniţial ca magazin alimentar.

Linia de graniţă dintre Elveţia şi Franţa trece chiar prin hotelul Arbez Franco-Suisse, din satul La Cure, iar la recepţie turiştii pot solicita să fie cazaţi în camere în care pot să spune că au dormit în două ţări în acelaşi timp, cum este cazul apartamentului pentru tineri căsătoriţi, unde patul este împărţit în două de graniţă.

Alte camere sunt cu totul aşezate pe teritoriu elveţian, în anumite cazuri cu excepţia băii, care se află în Franţa, în timp ce alte încăperi se află în mare parte pe tărâm francez, dar şifonierul este al elveţienilor.

Până şi restaurantul hotelului a fost gândit astfel încât oaspeţii să poată beneficia de cele două culturi în timpul vizitei. Mai exact, localul este împărţit în două, o parte fiind dedicată bucătăriei cu specific francez, iar cealaltă gastronomiei elveţiene.

În anumite zone, oamenii pot sta împreună la o masă, în timp ce paharul se află într-un stat, iar farfuria în altul. Nu degeaba, inedita locaţie este descrisă pe site-ul hotelului astfel: „Două naţiuni dorm în acelaşi pat şi mănâncă la aceeaşi masă”.

VEZI AICI CUM ARATA HOTELUL

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hotel,
timp,
elvetia,
franta,
granita,
apartament,
caz,
cazare,
cladire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.