Guvernul şi FMI au convenit principalii indicatori pentru 2014. Continuă discuţiile pe măsuri fiscale necesare

Postat la 04 noiembrie 2013 39 afişări

Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitări ale celor două partide din USL cu impact pe cheltuieli, potrivit unor surse.

Guvernul şi FMI au convenit principalii indicatori pentru 2014. Continuă discuţiile pe măsuri fiscale necesare

 Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 - 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază), şi un deflator puţin peste 2%.

În funcţie de mărimea deficitului acceptată de FMI, care este negociat între 2,2-2,3% din PIB, cuprinzând clauza de investiţii aferente co-finanţării fondurilor UE, creşterea economică s-ar putea ridica la 2,2% din PIB, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Rata inflaţiei luată în calcul pentru anul viitor este în jur de 2%.

USL a decis majorarea salariului minim pe economie, în două tranşe, indexarea pensiilor, potrivit legii, şi există controverse privind reducerea CAS, cerută de PNL. Pe de altă parte, PSD insistă pe majorarea fondurilor pentru investiţiile derulate de primării şi demararea proiectului autostrăzii Comarnic- Braşov, au menţionat sursele.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/actualitate/guvernul-si-fmi-au-convenit-principalii-indicatori-pentru-2014-continua-discutiile-pe-masuri-fiscale-necesare-11619634
11619634
comments powered by Disqus
ZF.ro
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Mediafax
Big Tech se află în pericol. După ce au beneficiat de traficul făcut de Trump pe propriile platforme, acum se dezic de el la final de mandat Big Tech se află în pericol. După ce au beneficiat de traficul făcut de Trump pe propriile platforme, acum se dezic de el la final de mandat
Prima apariţie publică a miliardarului Jack Ma, „dispărut” din octombrie. Fondatorul Alibaba s-ar fi aflat pe „lista neagră” a autorităţilor chineze
MonitorulApararii
Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi
2021, an decisiv pentru marina Turciei. Primeşte primul portelicopter, prima fregată şi primul submarin realizate indigen, dar şi torpile şi rachete antinavă
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN În România nu e pandemie COMENTARIU Valeriu ŞUHAN În România nu e pandemie
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bani din vaccin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.