Guvernul explică transferul vilei cu piscină la Muncă: Va fi centru de formare profesională

Autor: Thomas Dinca Postat la 24 decembrie 2014 203 afişări

Transferul unei vile a RA-APPS, de la Snagov, către Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilităţi este argumentată de Guvern prin faptul că imobilul va fi folosit ca centru de pregătire, orientare, formare profesională pentru persoane cu dizabilităţi, dar şi pentru angajaţii care lucrează cu acestea

Vilele Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de la Snagov au fost subiect de discuţie între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta spunând că fostul preşedinte nu va primi dreptul de a se muta într-un astfel de spaţiu, iar Băsescu precizând că el nu a cerut o vilă anume, ci un imobil adecvat, conform legii.

RA-APPS deţine mai multe vile la Snagov, cu terenuri în suprafaţă cuprinsă între 12.271 şi 37.958 metri pătraţi, vila atribuită Autorităţii pentru Persoanele cu Dizabilităţi fiind însă una dintre cele mai mari din această locaţie.

"În urma solicitării Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Guvernul a decis, prin Hotărâre de Guvern, transferul unui imobil RAPPS din Snagov, către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Destinaţia acestui imobil urmează a fi aceea de centru de pregătire, orientare, formarea profesională, pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru personalul care lucrează cu persoanele ce suferă de diverse dizabilităţi. Solicitarea ministerului s-a bazat pe necesităţile care rezultă din înfiinţarea unui astfel de centru, respectiv, posibilitatea de a organiza în spaţiul aferent: sală de conferinţe; sală de seminarii; facilităţi destinate asigurării cazării şi servirii mesei; interconectarea la serviciile comunale (apa curentă, canalizare, electricitate) şi de comunicaţii (telefon, fax, internet)", se arată într-un comunicat transmis miercuri.

Agenţia MEDAFAX a anunţat, marţi seara, că o vilă din Snagov a Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, în suprafaţă de peste 600 metri pătraţi şi dotată cu piscină, a fost transferată de Guvern la Ministerul Muncii, cu argumentul că va fi folosită pentru "activităţi specifice în domeniul persoanelor cu dizabilităţi".

Transferul vilei de la RA-APPS la Ministerul Muncii, pentru Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a fost avizat în şedinţa de marţi a Guvernului.

La finele lunii octombrie, premierul Victor Ponta anunţa că discuţia despre "palatul lui Băsescu" se închide, el arătând că a respins propunerea RA-APPS de a i se da şefului statului casa de la Snagov, acest imobil urmând să fie dat în folosinţă unei fundaţii.

În replică, preşedintele Traian Băsescu preciza că nu a cerut o vilă anume, ci o locuinţă de serviciu şi birou, aşa cum prevede legea.

Vila se află în vecinătatea lacului Snagov şi are un teren aferent de peste 25.364 metri pătraţi, estimat la 2,7 milioane lei în documentele contabile.

Tot în documentele contabile, vila are indicată o valoare de 597.041 lei, la care se adaugă investiţii de 1,79 milioane lei.

Preşedintele Traian Băsescu trebuie să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
VILĂ,
/actualitate/guvernul-explica-transferul-vilei-cu-piscina-la-munca-va-fi-centru-de-formare-profesionala-13738097
13738097
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.