Guvernul ar putea reduce comisioanele interbancare la plăţile cu cardul în două trepte

Postat la 27 februarie 2014 37 afişări

Guvernul ar putea reduce în două trepte comisioanele interbancare la plăţile cu cardul la comercianţi, după ce reprezentanţi ai mediului de business şi procesatorilor de plăţi au solicitat în cadrul unei dezbateri la Finanţe să fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar amânarea proiectului.

Guvernul ar putea reduce comisioanele interbancare la plăţile cu cardul în două trepte

 "Propunerea de azi (joi, n.r.) a fost de a exista un pas intermediar al reducerii (comisioanelor interbancare - n.r.). Până când regulamentul UE se aprobă o să existe o plafonare intermediară, aşteptăm propuneri din partea celor care au participat astăzi la discuţii care ar fi acest nivel şi care ar fi perioada de implementare în paşi", a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Manolescu, la finalul unei dezbateri publice organizată de Finanţe despre proiectul privind limitarea plăţilor în numerar şi a comisioanelor interbancare.

Investitorii străini au solicitat autorităţilor la dezbatere să amâne proiectul privind limitarea comisioanelor interbancare până la momentul adoptării regulamentului la nivelul Uniunii Europene, considerându-l prematur şi în lipsa unui studiu de impact.

"Pe un proiect european, noi aparent ieşim cu o lege înainte ca acest proiect să fie finalizat, fără să fi făcut un calcul al impactului asupra categoriilor implicate şi cu o perioadă de tranziţie de şase luni în loc de doi ani. Considerăm că este prematur şi am prefera să fie amânat până va fi implementat regulamentul european", a declarat joi Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/guvernul-ar-putea-reduce-comisioanele-interbancare-la-platile-cu-cardul-in-doua-trepte-12159881
12159881
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.