Gruparea Stat Islamic a răpit 20 de angajaţi străini de la un spital din Libia

Autor: Ioana Bojan Postat la 17 martie 2015 98 afişări

Gruparea Stat Islamic a răpit aproximativ 20 de angajaţi medicali străini de la spitalul Ibn Sina din Sirte, Libia, în cursul unui atac desfăşurat luni, a declarat un oficial din cadrul instituţiei sanitare.

Peste 30 de militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic au atacat spitalul, în timp ce un autobuz aştepta pentru a transporta angajaţii, care nu sunt libieni, în capitala ţării, Tripoli, relatează CNN.

Majoritatea angajaţilor medicali răpiţi sunt din Filipine, dar printre ei figurează şi cetăţeni din Ucraina, Serbia şi India, a precizat oficialul de la spital.

Membrii personalului spitalului care au fost răpiţi încercau să părăsească oraşul din cauza situaţiei securităţii şi a prezenţei grupării teroriste în localitate, a adăugat sursa citată.

Oficialul consideră că militanţii SI nu voiau ca personalul medical să părăsească oraşul pentru că ei sunt singurii care ar putea acorda îngrijiri luptătorilor grupării islamiste răniţi în confruntări.

Oraşul Sirte, care se află la jumătatea drumului dintre Tripoli şi Benghazi, a fost ultimul mare fief al forţelor loiale fostului dictator libian Muammar Kadhafi în războiul libian. Kadhafi a fost ucis în acest oraş.

Gruparea Stat Islamic a preluat controlul asupra oraşului la sfârşitul anului trecut, inclusiv asupra spitalului. Organizaţia extremistă a revendicat în urmă cu aproximativ două luni execuţia a 21 de creştini copţi egipteni din Libia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LIBIA,
TERORISM,
SPITAL
/actualitate/gruparea-stat-islamic-a-rapit-20-de-angajati-straini-de-la-un-spital-din-libia-13999684
13999684
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.