Groupama a plătit despăgubiri de 500 mil. lei pentru daune auto şi non-auto în primele trei luni din 2025. Cele mai mare despăgubire achitată a fost în baza unei asigurări pentru clădiri şi bunuri pentru companie, valoarea ajungând la aproape 18 mil. lei
Groupama, liderul pieţei de asigurări din România, a achitat în primele 3 luni ale anului peste 500 milioane lei pentru daune Auto (CASCO, RCA) şi Non-Auto (Bunuri, Locuinţă, Răspundere Civilă, Agro). În top se regăsesc trei daune achitate pentru Asigurări Auto de Răspundere Civilă, în valoare cumulată de aproape 6 milioane lei şi două daune cauzate de incendii, a căror valoare s-a ridicat la peste 19 milioane lei, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.
“Esenţial pentru noi este să oferim un răspuns rapid şi corect în cazul unei daune, să vorbim despre riscuri şi prevenţie şi să încurajăm informarea corectă despre produsele de asigurare. Astfel, menirea industriei de asigurări îşi va atinge, cu adevărat, scopul”, a declarat Călin Matei, CEO Groupama.
Cea mai mare despăgubire achitată de Groupama a fost de peste 17,9 milioane lei, în baza unei Asigurări pentru Clădiri şi Bunuri ale Companiei. Cauza a fost un incendiu izbucnit în cadrul unei secţii de procesare, generat de un scurt circuit la o maşină de ambalare a mărfii.
A doua cea mai mare daună, în valoare de 2,4 milioane lei, a fost acordată pentru o daună specifică Asigurării de Răspundere Auto Civilă, cauza fiind un accident rutier soldat cu deces.
Topul este completat de alte trei daune, două pe linia Asigurărilor RCA, în valoare de aproximativ 2,3 milioane lei, respectiv 1,2 milioane lei, despăgubiri achitate în urma unor accidente rutiere soldate cu deces sau vătămări corporale, precum şi o despăgubire acordată în urma producerii unui incediu la o hală de producţie, însumând 1,2 milioane lei.
În continuare, în 2025 incendiul rămâne una dintre cauzele principale ale celor mai mari despăgubiri plătite de companie, Groupama achitând, doar în primele 3 luni ale anului, daune în valoare de peste 19 milioane lei ca urmare a producerii acestui risc.
În primul trimestru al anului, aproximativ 45.000 de clienţi au fost ajutaţi să depăşească cu mai multă uşurinţă momentele neprevăzute, fiind despăgubiţi în urma producerii unor daune.
În cazul producerii unor evenimente asigurate, clienţii Groupama pot face rapid şi uşor notificarea daunelor, online sau la telefon. În cazul asigurărilor CASCO, 49% dintre avizări au fost realizate online, în timp ce în cazul asigurărilor RCA şi ALExA (Asigurarea Facultativă a Locuinţei cu Extra-Acoperiri), 37%, respectiv 31% dintre avizări au fost realizate online.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













