GfK va face studii ”citind” emoţiile faciale

Autor: Anca Barbulescu Postat la 03 aprilie 2013 32 afişări

GfK a integrat EMO Scan, un instrument nou de măsurare a emoţiilor, în sistemul său de testare a reclamelor. Disponibil din martie 2013 şi în România, EMO Scan analizează mişcările faciale ale consumatorilor în timp real, atunci când urmăresc clipuri publicitare, utilizând webcam-uri.

GfK va face studii ”citind” emoţiile faciale

"Sistemul nostru este unic, pentru că identifică reacţiile emoţionale autentice ale oamenilor atunci când sunt expuşi la mesajele publicitare, într-un mediu similar celui natural", spune Nathalie Mandavit, global director GfK Communication Efficiency.

”Folosirea unui cadru care să simuleze realitatea este absolut esenţial pentru a surprinde reacţiile spontane, autentice ale oamenilor la clipurile publicitare. Aceasta înseamnă că putem măsura reacţiile emoţionale cu multă fineţe.

Când aceste rezultatele sunt integrate cu informaţiile despre emoţiile declarate ale unei persoane faţă de o reclamă, obţinem o poveste completă despre cum se implică emoţional consumatorii atunci când privesc o reclamă. Aceasta oferă direcţii importante care contribuie în mod semnificativ la succesul clienţilor noştri în îmbunătăţirea mesajelor publicitare".

Alături de GfK EMO Sensor, instrumentul care măsoară emoţiile declarate ale consumatorilor, EMO Scan completează portofoliul GfK de testare de reclame, adăugând o nouă modalitate de măsurare a emoţiilor.

GfK EMO Scan a câştigat în 2012 premiul pentru Inovaţie din partea BVM, cea mai importantă asociaţie germană a profesioniştilor din cercetarea de piaţă şi cea socială. EMO Scan este rezultatul comercial al unei colaborări ştiinţifice şi tehnice între GfK, Institutul Fraunhofer pentru Circuite integrate (IIS) şi CIAS - Centrul Elveţian pentru ştiinte Afective de la Universitatea din Geneva, condusă de profesorul Klaus R. Scherer, doctor în psihologie.

Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Experiences şi Consumer Choices.

Sectorul Consumer Experiences este specializat în probleme de marketing operaţional şi strategic în practic toate industriile şi pieţele. Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 11.000 de experţi care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de ţări.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/gfk-va-face-studii-citind-emotiile-faciale-10708957
10708957
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.