Gfk: Încrederea consumatorilor din UE a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani

Autor: Georgiana Călin Postat la 18 octombrie 2017 162 afişări

Înclinaţia către consum a populaţiei din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene analizate în studiu şi-a continuat tendinţa ascendentă, încheind trimestrul III al anului la aproape 21 de puncte. Această valoare reprezintă o creştere faţă de cele 19 puncte înregistrate la finalul trimestrului II şi acum se află la o cotă nemaiatinsă de la finalul anului 2007.

Gfk: Încrederea consumatorilor din UE a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani

Rolf Bürkl, expertul în consum al GfK comentează: „Consumul privat s-a dovedit a fi unul dintre pilonii principali ai economiei europene în ultimul trimestru, în condiţiile în care numeroase ţări şi-au îmbunătăţit ori şi-au menţinut înclinaţia către cumpărare în acest trimestru. Aceste rezultate contrazic rezultatele relativ mixte obţinute de diverse ţări la alţi indicatori: aşteptările economice au scăzut în Franţa, Germania şi Portugalia, iar aşteptările privind veniturile au scăzut, de asemenea, în Franţa, Austria şi Germania, în comparaţie cu trimestrul al doilea al acestui an.”

România: Aşteptările privind economia şi veniturile au variat într-o măsură nesemnificativă, dar dorinţa de cumpărare a crescut

În ciuda creşterii veniturilor, scăderii inflaţiei şi reducerii TVA-ului, consumatorii din România s-au arătat prea puţin dispuşi să îşi schimbe opinia asupra perspectivei economice în timpul trimestrului al treilea.

După un trimestru doi cu variaţii minime, aşteptările economice au fluctuat pe parcursul trimestrului III, revenind la aproximativ acelaşi nivel ca la finalul trimestrului anterior. Luna septembrie s-a încheiat la valoarea de 6,3 puncte, cu aproape un punct mai puţin decât la finalul trimestrului II, dar cu 5 puncte peste valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aşteptările privind veniturile au înregistrat, de asemenea, o mică scădere la începutul trimestrului III, dar apoi s-au stabilizat la nivelul de 24,2 puncte până la finalul trimestrului. Această variaţie reprezintă o scădere de 2 puncte faţă de sfârşitul trimestrului anterior, dar o creştere de 3,4 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Înclinaţia către cumpărare a înregistrat cea mai mare variaţie. La începutul trimestrului s-a menţinut la nivelul perioadei anterioare, dar în septembrie a crescut la 12 puncte. Aceasta reprezintă o creştere de 6,4 puncte faţă de finalul trimestrului II şi o creştere de 9,7 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.