Geoană, despre CExN: O discuţie de 5 ore în care nu s-au analizat alegerile, regizată să scape de mine

Autor: Departamentul Politic Postat la 28 noiembrie 2014 40 afişări

Mircea Geoană a declarat, la Gândul Live, referitor la excluderea sa din PSD, că nu a făcut "absolut nimic" care să justifice o asemenea decizie, pe care a calificat-o drept "mai mult decât greşită" şi a opinat că "în clipa în care PSD va pierde guvernarea, şi soarta actualei conduceri e pecetluită"

"Mie mi se pare destul de clar că e o formă de disperare. Cred că prin mişcarea aceasta totalmente nejustificată - nu a existat niciun reproş care mi-a fost adus sau care mi-ar fi putut fi adus în această discuţie, nu a fost niciun fel de element care să spună de ce Geoană ar trebui să plece din partid, am ajutat în campanie cât am putut, am fost mai mult decât soldat disciplinat al partidului, nu aveam nici măcar vreun mare interes sau intenţie cu privire la viitorul congres al partidului - în opinia mea, pur şi simplu încearcă să facă curat cu privire la orice potenţial rival în interiorul partidului, cred că este o decizie mai mult decât greşită", a spus Geoană.

Legat de derularea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, Geoană a menţionat că acesta a început "absolut obişnuit".

"Ponta a mimat la început faptul că îşi depune mandatul, evident că lumea i-a spus că nu e acum momentul, perfect de acord. A continuat şedinţa cu o lungă serie de intervenţii din partea colegilor (...) n-a fost nicio discuţie cu privire la analiza acestor alegeri, decât ceva cu Facebook-ul şi cu digitalul (...), a fost pur şi simplu o comedie destul de prost regizată, pentru că era clar că ei organizaseră votul de la final... la final Ponta a spus: nu mai pot lucra cu Geoană, nu mai pot să fac un proiect politic ştiind că cineva întotdeauna îmi stă în coaste, cam asta a fost motivaţia lui", a susţinut el.

Potrivit senatorului, Ponta ar fi arătat apoi că, dacă nu este acceptată propunerea sa de excludere a lui Geoană, îşi pune din nou mandatul pe masă.

"Nu cred că plânge cineva după Ponta la şefia partidului, dar cu pierderea guvernării multă lume ar plânge", a opinat Geoană.

"A fost o discuţie de cinci ore în care nu s-a făcut niciun fel de analiză a alegerilor şi care a fost regizată pentru scopul pe care Ponta şi Dragnea îl aveau în final: să scape de mine din partid", a continuat el.

Geoană a mai susţinut că "este clar că în clipa în care se va pierde guvernarea - şi ea se va pierde într-un orizont oarecare de timp - şi soarta actualei conduceri este pecetluită şi domnul Ponta, la o vârstă foarte tânără, va avea timp până la bătrânţe să mănânce popcorn ca aliment de bază".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GEOANĂ,
PSD,
/actualitate/geoana-despre-cexn-o-discutie-de-5-ore-in-care-nu-s-au-analizat-alegerile-regizata-sa-scape-de-mine-13663419
13663419
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.