Gabriel Andronache, ANRE: Problema este că noi exportăm pe vârf de producţie unde preţul este mic şi importăm seara pe vârf de sarcină, unde preţurile sunt mari şi de aceea ajungem la acest preţ care este totuşi mare, în condiţiile în care vrem să ne dezvoltăm economia
Problema este că noi exportăm pe vârf de producţie unde preţul este mic şi importăm seara pe vârf de sarcină, unde preţurile sunt mari şi de aceea ajungem la acest preţ care este totuşi mare, în condiţiile în care vrem să ne dezvoltăm economia şi pentruj orice investior preţul la energie contează mult, a spus Gabriel Andronache, vicepreşedinte ANRE, în cadrul ZF Power Summit 2025.
“Având în vedere că în 2025 pe zona de producţie au fost modificate licenţele comerciale pentru circa 860 Mwh din cei 1.048 de Mwh pe care aveam obligativitatea să îi retragem, constatăm că există o anumită maturitate la cei care sunt la zona de producţie, inclusiv la zona de producţie eolian şi solar”, a mai adăugat Gabriel Andronache.
Ce a mai spus Gabriel Andronache, vicepreşedinte ANRE:
♦ Capacităţi de producţie cu randamente scăzute comparativ cu cărbunele. De aici apare şi o diferenţă. Chiar dacă am aceeaşi capacitate instalată. Una este să am un randament de 17% în 2024 în loc de 17% am avut un ranadament de 15% pe zona de solar, şi una este să merg cu carbunele care am randament de 60%.
♦ Lumea a înţeles până la urmă. Acel vârf de producţie din timpul zilei trebuie întârziar, iar această intârziere se poate face doar prin stocare.
Am constatat anul trecut, atât cei dispecerizabili, cât şi prosumatorii au început să-şi instaleze capacităţi de stocare foarte mari. Ei vin şi îşi modifica autorizaţia de înfiinţare şi adaugă şi capacitate de stocare.
♦ Anul 2025 am închis cu o capacitate de stocare dispecerizabilă aparoape de 600 Mwh, ciraca 593 mwh în stocare. Prosumatorii, care sunt foarte mulţi, la 31 decembrie 2025 au ajuns să fie circa 294.000 de prosumatori şi au o capacitate instalată de 3.400 Mwh, puţin sub capacitatea în solaria instalată şi dispecerizabilă de 3.200 mwh.
♦ Anul trecut, prosumatorii, care pot să creeze şi multe dezechilibre, dar dacă încep să le gestioneze acum este un lucru foarte bun. Crescând numărul celor care îşi instalează capacitate în stocare, cam 10.000 prosumatori pe lună îşi monetează capacitate de stocare, am închis anul cu 66.000 prosumători care au capacitate de stocare, care conform datelor noastre ar fi trebuit să fi depăşit şi ei circa 600 mwh în stocare, iar la finalul anului ne aşteptăm să depăşim pragul de 2.000 mwh dispecerizabile.
♦ Toate aceste lucruri împreună cu capacitatea de producţie de la Mintia, sperăm să finalizăm şi Iernutul, extracţia gazului din marea Neagră şi aşa mai departe. Chiar dacă vom începe anul viitor cu retragerea celor 700 mwh de la Cernavodă, vom reuşi să suplinim prin capacitatea pe care o avem în gaz şi în condiţiile în care avem producţie aici şi nu trebuie să transportăm energia electrică peste graniţă, putem spune că vom avea un preţ bun pentru consumatorul non casnic.
♦ Anul acesta ar trebui în continuare să creştem conform datelor pe care la avem. Avem 70.000 mwh în ATR-uri, din cei 70.000, puţin peste 40.000 au contract de racordate, undeva la 20.000 au şi Autorizaţie de construcţie şi dacă ne uităm la cele care au şi autorizaţia de înfiinţare acordată de către ANRE ajungem spre 9.000 Mwh. Ne aşteptăm să închidem anul cu 20.000 Mwh în plus instalaţi. Totodată şi în zona de solar şi eolian ne aşteptăm la o creştere, iar pe zona de prosumatori cu siguranţă încă 70.000 prosumatori vor instala capacităţi de stocare.
♦ Sunt foarte multe ATR-uri şi de când am ajuns la ANRE, am căutat să găsim o formulă care să răspundă cerinţelor actuale şi cei care vor să investească în această zonă să o facă fără să fie blocaţi de alţii care s-au mişcat mai repede şi au obţinut un ATR în condiţii mai avantajoase, fără costuri supliementare pentru a ajunge la producţie.
♦ În vara lui 2024 am dat un regulament în care ATR-urile se dau pe bază de licitaţie şi alocare de capacitate. Anul acesta ar trebui făcut în primul semestru, undeva în luna mai, dar pentru că am constatat că era o dinamică foarte mare cu cei care încă doreau să depună pentru obţinerea unui aviz, am făcut o perioadă de tranziţie de 6 luni, iar la finalul anului trecut puteau să fie luate în calcul şi finalizate numai cele care deja aveau dosare depuse cu studiile de sistem la operatorul de transport sau cel de distribuţie, iar această licitaţie să fie făcută la finalul lunii octombrie pentru a se intra la normal.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













