Furtună violentă în China. Trei oameni au fost aruncaţi pe geam în timp ce dormeau

Autor: Petru Mazilu Postat la 03 aprilie 2024 39 afişări

Furtună violentă în China. Trei oameni au fost aruncaţi pe geam în timp ce dormeau

O furtună violentă s-a produs în sudul Chinei. Aceasta a avut mai multe reprize şi a făcut victime şi pagube. Din cauza vântului, trei oameni au fost aruncaţi pe geam în timp ce dormeau.

O furtună violentă cu intensitatea unui taifun a ucis cel puţin şapte persoane în provincia Jiangxi, din sudul Chinei. Fenomenul a început la sfârşitul săptămânii trecute şi a afectat nouă oraşe.

La Nanchang rafalele de vânt au smuls tocurile şi ferestrele unei clădiri înalte, iar trei oameni care dormeau au fost aruncaţi în gol. Ei au murit, au anunţat autorităţile locale, potrivit Reuters.

2.751 de case au fost avariate şi mai multe străzi au fost inundate.

Pierderi estimate sunt de 150 de milioane de yuani (21 de milioane de dolari), au precizat oficialii locali.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
furtună,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.