Frenezie în lumea crypto: Bitcoin depăşeşte 60.000 de dolari pe unitate, pentru prima dată din noiembrie 2021, în timp ce investitorii sunt încrezători că trendul ultimelor zile va continua. „Cererea pentru Bitcoin se întâlneşte cu diminuarea tot mai puternică a ofertei”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 28 februarie 2024 16 afişări

Frenezie în lumea crypto: Bitcoin depăşeşte 60.000 de dolari pe unitate, pentru prima dată din noiembrie 2021, în timp ce investitorii sunt încrezători că trendul ultimelor zile va continua. „Cererea pentru Bitcoin se întâlneşte cu diminuarea tot mai puternică a ofertei”

Preţul Bitcoin a continuat să crească, depăşind miercuri pragul psihologic de 60.000 de dolari, pentru prima dată din noiembrie 2021, scrie CNBC.

Odată depăşit acest nivel piaţa este tot mai entuaziasmată de perspectivele criptomonedei. Bitcoin-ul s-a apreciat cu peste 20% doar în această săptămână şi cu 40% în 2024. Celebra criptomonedă a atins astăzi un maxim de 61.359$, faţă de maximul istoric de 68.982,2 de dolari.

Investitorii se aşteaptă la noi recorduri pentru Bitcoin în 2024, anticipând lansarea mai multor ETF-uri şi creşterea disponibilităţii acestora către investitorii instituţionali.

Antoni Trenchev, co-fondator al exchange-ului Nexo, a explicat că se aşteaptă la o anumită rezistenţă odată ce criptomoneda va atinge valoarea de 69.000 de dolari, dar că este posibil ca aceasta să depăşească 70.000$.

„Cererea pentru Bitcoin se întâlneşte cu diminuarea tot mai puternică a ofertei”, a explicat Zach Pandl, head of research la Grayscale Investments. „Având în vedere că oferta se va înjumătăţi în aprilie, pur şi simplu nu vor fi suficiente monede pentru a satisface cererea”, a adăugat acesta.

„Înjumătăţirea” se referă la Bitcoin halving, un eveniment ce reduce recompensa pentru cei care minează criptomoneda, pentru a limita oferta disponibilă pe piaţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cripto,
crypto,
Bitcoin,
halving,
injumatatire,
minare,
pret,
etf

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.