Fondul de investiţii 212 intră în acţionariatul timişorenilor de la 123 Form Builder

Postat la 09 decembrie 2020 41 afişări

Fondul de investiţii 212 intră în acţionariatul timişorenilor de la 123 Form Builder

Fondul de investiţii 212 devine acţionar al 123 Form Builder, companie fondată în Timişoara, care are ca obiect de activitate crearea de formulare online. Fondul 212 va prelua de asemenea şi un loc în board-ul de conducere al startup-ului românesc şi se alătură acţionarilor existenţi, Catalyst Romania şi Adrian Gheară, în condiţiile în care 123 Form Builder îşi propune consolidarea poziţiei companiei pe piaţa internaţională, în special în SUA, unde compania intenţionează să deschidă un nou sediu, scrie Ziarul Financiar

„Ultimii zece ani au fost o lungă şi frumoasă călătorie, cu foarte multă muncă din partea echipei noastre. Acum, când 212 ni se alătură, atingem un punct important în recunoaşterea eforturilor noastre. Suntem deosebit de încântaţi să ne începem colaborarea cu 212 şi să ne accelerăm creşterea, prin consolidarea echipei (da, angajăm în continuare) şi prin consolidarea prezenţei şi ofertei noastre în SUA şi nu numai”, a spus Florin Cornianu, fondator şi CEO 123 Form Builder. 

Nevoia de digitalizare generată de pandemia COVID-19 a reprezentat o oportunitate pentru 123 Form Builder, care a înregistrat un afluxul semnificativ de clienţi, potrivit unui anunţ al companiei. 

Platforma 123FormBuilder.com permite companiilor cliente crearea, fără cunoştinţe tehnice, a unei mari varietăţi de formulare online, cu scopul de a colecta şi administra date. 

„Căutăm întotdeauna oportunităţi de a investi în modele de business care şi-au dovedit eficienţa şi suntem încântaţi să lucrăm cu 123 Form Builder. Produsul este deja foarte robust şi dorim să contribuim la creşterea accelerată a companiei, printr-o expunere cât mai proeminentă pe marile pieţe. Sunt foarte puţine startup-uri tech care corespund acestor criterii: sunt profitabile, au înregistrat creşteri pe parcursul pandemiei, au un istoric de peste zece ani. Din acest motiv, suntem foarte bucuroşi să ne alăturăm fondului de investiţii Catalyst Romania, unul dintre cele mai importante fonduri din Europa de Est”, a spus Dr. Maher Hakim, Partener 212, fondul de investiţii care a pariat pe companii precum App Samourai şi Insider.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
consolidare,
actionari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.