FOCUS: Homeschooling în România, între pedeapsa cu închisoarea şi plăţi de mii de dolari

Postat la 23 septembrie 2016 192 afişări

În timp ce în alte ţări homeschooling funcţionează, societatea românească nu este pregătită încă pentru acest pas, o spun specialiştii din domeniu. Legea interzice, şi chiar pedepseşte, retragerea minorului de la şcoală, dar 200 de familii au ales să facă totuşi acest pas. Care este realitatea?

FOCUS: Homeschooling în România, între pedeapsa cu închisoarea şi plăţi de mii de dolari

Înainte de orice dezbatere pe tema homeschoolingului, ar trebui să lămurim exact ce înseamnă şi ce presupune acesta.

Ce este homeschooling-ul?

Homeschooling-ul este o mişcare care a luat amploare în mai multe ţări de pe mapamond, în care părinţii aleg ca ei să-şi educe copiii, în locul unei şcoli tradiţionale din sistemul public sau privat. Astfel, părintele devine profesorul propriului copil. Familiile aleg această variantă din diferite motive, pornind de la problemele din sistemul educaţional la credinţele religioase sau diferite filosofii de educare. Există homeschooling care se realizează după un curriculum şi există homeschoolingul care nu se realizează după nicio structură, iar copilul studiază în fiecare zi ce vrea.

Cum arată o zi de homeschooling?

Potrivit unei mămici din Canada, care-şi educă cei şase copii acasă şi care este şi profesoară într-o şcoală publică, nicio zi nu seamănă cu alta. Copiii lucrează la diferite proiecte şi studiază ce vor, în funcţie de preocupările pe care le au. Sunt zile în care şcoala acasă înseamnă o vizită la muzeu pentru a afla mai multe despre dinozauri sau despre alt subiect care îl preocupă pe copil. De asemenea, pot fi zile în care copilul vrea să se joace pe calculator sau diferite jocuri video, acestea fiind de asemenea activităţi agreate în sistemul de homeschooling în afara unui curriculum.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.