FMI recomandă BCE să pună la dispoziţia băncilor din zona euro lichidităţi mari

Postat la 05 iulie 2013 48 afişări

FMI recomandă Băncii Centrale Europene (BCE) să pună la dispoziţia instituţiilor de credit din zona euro lichidităţi mari, pe lângă sprijinul acordat prin alte instrumente de politică monetară, pentru a susţine recuperarea economică.

FMI recomandă BCE să pună la dispoziţia băncilor din zona euro lichidităţi mari

 De asemenea, BCE ar trebui să ajute mai mult companiile mici din uniunea monetară, au notat experţii Fondului într-un raport publicat după o evaluare periodică a economiei Italiei.

FMI a cerut guvernului de la Roma să deruleze mai multe reforme structurale şi să combată mai eficient evaziunea fiscală. Instituţia internaţională a înrăutăţit prognoza privind contracţia PIB al Italiei în acest an de la 1,5% la 1,8%, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

"Eforturile Italiei ar trebui completate la nivelul zonei euro cu măsuri pentru întărirea uniunii monetare şi susţinerea creşterii. Achiziţia directă de active financiare de către BCE, precum credite acordate IMM-urilor, o nouă operaţiune de refinanţare pe termen mai lung, dar şi criterii mai permisive privind garanţiile ar reduce costurile de finanţare ale băncilor şi dobânzile la care acestea acordă împrumuturi", se arată în raport.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fmi-recomanda-bce-sa-puna-la-dispozitia-bancilor-din-zona-euro-lichiditati-mari-11092332
11092332
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.