Fiat va lansa în doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 19 septembrie 2013 44 afişări

Fiat va lansa în următorii doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500, a declarat miercuri Alfredo Altavilla, director operaţional pentru activităţile europene ale grupului auto italian, relatează MarketWatch.

Fiat va lansa în doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500

Altavilla a arătat într-un interviu acordat Corriere della Sera că Fiat va introduce patru modele în gama 500 şi unul în gama Panda.

În prezent, pe piaţă există modelul de oraş 500 şi un autoturism de familie, 500L.

Cele două modele sunt comercializare la preţuri premium, grupul dorind să poziţioneze brandul la nivelul superior al pieţei autoturismelor de serie.

"Strategia noastră este inspirată de modelul nostru simbol", a spus Altavilla, referindu-se la modelul de oraş 500, care reprezintă perioada de redresare a economiei Italiei de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Între cele patru modele din gama 500 se va afla o versiune îmbunătăţită a actualului autoturism de oraş şi un vehicul sport utilitar, a spus o sursă apropiată situaţiei.

Al cincilea model care va fi introdus în următorii doi ani va fi o versiune mai agresivă a maşinii de oraş Panda, care este comercializată doar în Europa.

Aproape toate vehiculele 500 sunt comercializate în Europa, dar Fiat a început să extindă brandul în SUA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FIAT,
MODELE NOI,
/actualitate/fiat-va-lansa-in-doi-ani-cinci-noi-modele-sub-brand-propriu-din-care-patru-in-gama-500-11357158
11357158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.