Erdogan cere SUA să îşi facă "autocritica" pentru declaraţiile privind ofensiva israeliană din Gaza

Autor: Iuliana Enache Postat la 21 iulie 2014 28 afişări

Premierul turc a cerut duminică Statelor Unite să îşi facă "autocritica" după ce Departamentul de Stat american a considerat "ofensatoare" declaraţiile sale privind ofensiva israeliană din Gaza.

"Dacă America va continua să spună că Israelul îşi foloseşte dreptul la autoapărare, este indiscutabil că America este cea care trebuie să îşi facă autocritica", a declarat pentru postul de televiziune TGRT premierul islamo-conservator, a cărui ţară este aliatul Statelor Unite în cadrul NATO.

Erdogan, un fervent apărător al cauzei palestiniene, a denunţat cu virulenţă operaţiunile militare israeliene din Fâşia Gaza, acuzând statul evreu de "terorism de stat" şi "genocid" împotriva palestinienilor.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Jen Psaki a criticat comentariile lui Erdogan, calificându-le drept "ofensatoare şi false".

"Apreciem că declaraţiile sale sunt ofensatoare şi false şi, bineînţeles, acest tip de retorică este inutilă şi distrage atenţia de la eforturile urgente în vederea încheierii unui armistiţiu", a declarat ea.

"Atunci când avem îngrijorări cu privire la declaraţii sau acţiuni, chiar dacă este vorba despre un aliat al NATO, nu ezităm să spunem acest lucru", a adăugat ea.

Erdogan s-a declarat exasperat de criticile Statelor Unite.

"De fapt, Statele Unite sunt cele care au făcut până în prezent declaraţii deranjante şi ofensatoare" în legătură cu ofensiva israeliană din Gaza, a declarat el.

El a denunţat din nou acţiunile militare israeliene, acuzând Israelul că recurge la folosirea "disproporţionată a forţei" şi că ucide palestinieni "fără milă".

"Cum să ignori acest lucru, cum poate o ţară ca Statele Unite să fie oarbă la aşa ceva", s-a indignat el.

O delegaţie condusă de subsecretarul în Ministerul Afacerilor de Externe din Turcia Feridun Sinirlioglu urmează să meargă luni în Statele Unite într-o vizită de lucru, a anunţat ministerul.

Delegaţia va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat şi al Consiliului naţional de securitate cu privire la relaţiile bilaterale, crizele regionale şi situaţia internaţională.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TURCIA,
ISRAEL,
SUA
/actualitate/erdogan-cere-sua-sa-isi-faca-autocritica-pentru-declaratiile-privind-ofensiva-israeliana-din-gaza-12947141
12947141
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.