Eclipsa de Lună de sâmbătă, vizibilă din Oceanul Pacific, nu va putea fi admirată din România

Autor: Madalina Cerban Postat la 01 aprilie 2015 69 afişări

Eclipsa totală de Lună de sâmbătă, care va putea fi admirată din Oceanul Pacific şi Australia, nu va fi vizibilă din România, întrucât se va produce în timpul zilei, având maximul la 15.00, ora României, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic din Bucureşti.

"Eclipsa de Lună de sâmbătă nu se va vedea din România. Ea începe practic la ora 12.00, ora României, şi se termină la ora 18.00. Iar maximul este la ora 15.00. Adică Luna intră în umbra Pământului în timpul zilei. Dar, când este Lună Plină - atunci se produc eclipsele de Lună -, Luna este în partea opusă Soarelui şi, dacă ai Soarele pe cer, nu ai Luna pe cer. E clar, dacă se întâmplă la orele de zi, fiind Soarele pe cer, nu este Luna. Şi nu o să se vadă de la noi", a explicat cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

El a mai spus că eclipsa totală de Lună din 4 aprilie va putea fi văzută din Oceanul Pacific şi Australia.

"Este exact în partea opusă meridianului Greenwich. Se vede cam de la Ecuator şi din partea opusă meridianului Greenwich, exact cum nu e mai bine (pentru români, n.r.). Pot să spun că cel mai bine se vede din Oceanul Pacific", a spus Adrian Sonka.

Totuşi, românii vor putea să admire în acest an o eclipsă totală de Lună, în septembrie.

"Chiar dacă o pierdem pe asta, o să avem o eclipsă pe care o să o vedem de la noi, pe 28 septembrie. În noaptea de 27 spre 28 septembrie se va produce o eclipsă totală de Lună, care se va vedea de la noi. Va începe la ora 03.00, se va termina la 08.00 şi va avea maximul la ora 06.00", a mai spus Sonka.

Cea mai recentă eclipsă totală de Lună vizibilă din România a avut loc pe 10 decembrie 2011.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ECLIPSĂ LUNĂ,
ROMÂNIA,
SONKA
/actualitate/eclipsa-de-luna-de-sambata-vizibila-din-oceanul-pacific-nu-va-putea-fi-admirata-din-romania-14101589
14101589
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.