Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stimate domnule Preşedinte Nicuşor Dan, vă rog eu foarte mult, mergeţi la Davos, întâlniţi-vă cu Donald Trump, vedeţi ce vrea, apoi veniţi acasă şi discutăm

Autor: Dragos Damian Postat la 21 ianuarie 2026 10 afişări

Stimate domnule Preşedinte Nicuşor Dan, cine sunt eu să vă dau un sfat, pe lângă consultanţii Dumneavoastră de economie, de politică externă şi de apărare.

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stimate domnule Preşedinte Nicuşor Dan, vă rog eu foarte mult, mergeţi la Davos, întâlniţi-vă cu Donald Trump, vedeţi ce vrea, apoi veniţi acasă şi discutăm

Stimate domnule Preşedinte Nicuşor Dan, cine sunt eu să vă dau un sfat, pe lângă consultanţii Dumneavoastră de economie, de politică externă şi de apărare.

Când dânşii vin cu postări, explicaţii şi intervenţii în media mulţi dintre noi deschidem imediat copilotul Chat GPT (american) să cerem inteligenţei artificiale să ne explice ce au vrut să spună, suntem zăpăciţi de atâtea licenţe literare, şiruri complicate de negări ale negaţiilor şi construcţii de limbaj când-de-academie-când-de-maidan.

Scriu mesajul acesta târziu în noapte, prea târziu, am stat la fabrică să facem calificări la un echipament industrial care, german fiind, cumva se încăpăţâna să se sincronizeze cu o aplicaţie track-and-trace şi una de aggregation (americane). Mai mult, totul a întârziat în plus pentru că s-a suprapus cu actualizarea iOS 26, telefoanele, tabletele şi calculatoarele Apple (americane) oferă acum experienţe mai inteligente, un nou design de liquid glass şi performanţe de traducere live.

Aşadar, Stimate domnule Presedinte, staţi în faţa unui Dell, HP sau Macbook (americane) şi probabil veţi trimite în curând un mesaj pe Facebook, X sau Instagram (americane) despre intenţiile cu privire la Bruxelles sau Davos.

Mesajul va fi compus utilizând Microsoft Copilot sau Google Gemini (americane), se va duce mai mult ca sigur la un moment dat prin Starlink (american) şi va ajunge la urmăritorii Dumneavoastră pe un Dell, HP sau Macbook (americane).

Daca veţi călători către Europa, Bruxelles sau Davos, veţi merge probabil tot cu bătrânul Spartan (american) iar sistemele de navigaţie şi control vor fi de mare fineţe (americane), poate veţi fi escortat din nou de avioane militare F-18 (americane).

Ştiu, caut efectul teatral, exagerez intenţionat repetând că tehnologia din jurul nostru este americană - dar chiar este! Însă probabil maşinile oficiale pentru şefii de state de la întâlnirile din Bruxelles sau Davos sunt nemţeşti. Şi probabil folosesc un sistem de navigare prin satelit Waze (american).

Este foarte nimerită întâlnirea cu Donald Trump de la Davos, înţeleg ca nu este mare fan al României, o fi având motivele lui. Vedem şi ascultăm ce spune despre Gaza Peace Council, după care consultanţii Dumneavoastră de economie, de politică externă şi de apărare vin şi ne explică ce s-a întâmplat. Înţelegem că este vorba şi despre o cotizaţie de membru, poate putem negocia, suntem o ţară cu mai puţine posibilităţi. Avem totuşi vreo 20 de miliarde de Euro din SAFE ca să cumpăram echipamente militare (americane). Aşadar, ceva leverage avem.

Orice ar fi, noi, clujenii, cei mai bogaţi dintre români daca ne luăm după preţurile la imobiliare, îl aşteptăm pe Donald Trump să înceapă să facă investiţiile promise, indiferent dacă România va deveni sau nu parte din Gaza Peace Council.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.