Dobânda-cheie stă tot la 6,5%. Ce riscuri notabile vede BNR la orizont. Inflaţia scade, dar seceta severă şi ţiţeiul pun presiune. Vin preţuri mari la alimente şi energie
BNR anticipează o redresare uşoară a economiei în trimestrele doi şi trei din acest an şi vede o accentuare a ascensiunii creditului privat, în timp ce inflaţia scade substanţial din trimestrul trei (T3).
BNR anticipează o redresare uşoară a economiei în trimestrele doi şi trei din acest an şi vede o accentuare a ascensiunii creditului privat, în timp ce inflaţia scade substanţial din trimestrul trei (T3).
Însă, România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune, BNR ţinând rata-cheie tot la 6,5%, nivel neschimbat de doi ani, pentru că vede în viitor incertitudini şi riscuri de tot felul, „notabile“, „semnificative“ şi „mari“ atât pentru evoluţia inflaţiei, cât şi pentru mersul economiei şi continuarea consolidării fiscale.
În România, rata anuală a inflaţiei s-a redus uşor în iunie 2026, aşa cum s-a anticipat, coborând spre 10,4%, de la 10,85% în luna mai. Iar potrivit prognozei BNR din noul raport asupra inflaţiei, rata anuală a inflaţiei va avea o „corecţie descendentă substanţială“ în T3/2026, conform previziunilor, odată cu epuizarea efectelor directe ale eliminării plafonului la preţul energiei electrice şi ale majorării de TVA şi accize, după cum a transmis boardul BNR după şedinţa de politică monetară de ieri.
Însă, incertitudini şi riscuri „notabile“ pentru inflaţie vin, în opinia BNR, din evoluţia viitoare a preţurilor energiei electrice şi alimentelor, de la seceta severă din 2026, precum şi din traiectoria cotaţiei ţiţeiului, cu implicaţii asupra cotaţiilor altor materii prime şi asupra preţurilor internaţionale ale unor bunuri.
În noul context macroeconomic şi geopolitic, scăderile de dobânzi din România, anticipate anterior să înceapă în a doua parte a acestui an, au fost decalate pentru primăvara sau vara anului 2027. Reducerea dobânzii-cheie se amână, de această dată, şi în urma efectelor secetei şi a războiului din Orientul Mijlociu şi a crizei energetice globale.
România se delimitează deja în regiune cu cea mai mare dobândă de politică monetară, în condiţiile în care are şi cea mai mare inflaţie. În timp ce în România dobânda-cheie stă la 6,5%, în Ungaria a ajuns la 5,75%, la fel ca şi în Serbia, în Polonia este 3,75%, iar în Cehia a coborât până la 3,5%. Dar România a avut până acum şi cea mai mare inflaţie din regiune, de peste 10%, în timp ce în celelalte ţări inflaţia a fost în intervalul 2%-3%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











