DNA: Dan Voiculescu, fiica lui şi Sorin Alexandrescu au tergiversat ancheta

Postat la 01 octombrie 2013 57 afişări

Dan Voiculescu, fiica acestuia Camelia şi Sorin Alexandrescu au tergiversat finalizarea dosarului de şantaj în care au fost deferiţi justiţiei marţi şi i-au şicanat pe anchetatori, după ce au făcut 22 de cereri şi cinci plângeri, multe cu conţinut similar, din care reieşea că ei ştiau deja probele.

DNA: Dan Voiculescu, fiica lui şi Sorin Alexandrescu au tergiversat ancheta

 Procurorii anticorupţie arată, în rechizitoriul transmis la instanţă în acest dosar, că Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au avut o atitudine şicanatoare la adresa anchetatorilor.

La capitolul "Atitudinea avută de învinuiţi şi inculpat în cursul procedurii de prezentarea a materialului de urmărire penală", procurorii arată că, începând cu 29 august, au fost întreprinse demersurile necesare prezentării materialului de urmărire penală.

"În timp ce învinuiţii Pop Şerban şi Matiescu George Daniel au reuşit într-un termen rezonabil să studieze materialul de urmărire penală, şi au participat la încheierea proceselor-verbale, ceilalţi învinuiţi şi inculpatul au manifestat o atitudine de tergiversare a acestei proceduri motiv pentru care, prin Rezoluţia nr. 129/P/2013 din 12 septembrie a fost fixat un termen considerat rezonabil în vederea finalizării procedurii prezentării materialului de urmărire penală", se arată în rechizitoriul transmis instanţei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/dna-dan-voiculescu-fiica-lui-si-sorin-alexandrescu-au-tergiversat-ancheta-11433670
11433670
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.