DEZASTRUL din sănătate: Avem cele mai mici preţuri din regiune, dar nu avem medicamente disponibile în ţară

Postat la 13 septembrie 2017 89 afişări

Metodologia de preţ la medicamente şi taxa clawback pe care producătorii o plătesc sunt principalele obstacole din piaţa farmaceutică românească, iar riscul la care sunt supuşi pacienţii vine din lipsa unor medicamente din piaţă, susţine Chistian Rodseth, managing director Janssen Pharmaceutical.

DEZASTRUL din sănătate: Avem cele mai mici preţuri din regiune, dar nu avem medicamente disponibile în ţară

„Metodologia de preţ la medicamente în România nu are sens. Avem cele mai mici preţuri din regiune şi vedem că medicamentele nu sunt disponibile în ţară. Ştim că există riscul ca oamenii să nu aibă acces la medicamente. Preţul liber este soluţia pentru a ne asigura că medicamentul nu părăseşte ţara înainte să ajungă la pacient. Un clawback fix de 15% este soluţia şi am vorbit cu autorităţile în acest sens”, a spus Chistian Rodseth.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Adevăratul indicator al crizei: numărul de angajaţi din companii a coborât pentru prima dată sub 4 milioane de oameni. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Ioana Răduca, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.