Deutsche Bank închiriază birouri în Bucureşti pentru un centru de servicii cu 1.000 de angajaţi

Postat la 26 iulie 2013 50 afişări

Gigantul bancar Deutsche Bank, fost pretendent la privatizarea BCR în 2005, este de câteva luni în căutarea unui sediu de birouri în Bucureşti, pentru deschiderea unui centru de servicii de suport şi procesare pentru diferite subsidiare ale grupului cu anvergură globală.

Deutsche Bank închiriază birouri în Bucureşti pentru un centru de servicii cu 1.000 de angajaţi

 Perfectarea unei tranzacţii este aşteptată în perioada imediat următoare, potrivit unor informaţii de pe piaţa imobiliară, bancară şi de HR.

"Chiar dacă nu este vorba - cel puţin deocamdată - despre extinderea ofertei de servicii bancare a Deutsche Bank pentru piaţa locală, proiectul de outsourcing al puternicei bănci germane reprezintă un adevărat eveniment şi marchează transformarea României într-un hub de back office, servicii de callcenter şi procesare de carduri pentru mari grupuri bancare europene", potrivit Ziarul Financiar.

Deutsche Bank, a cărei divizie de investment banking este unul dintre managerii preferaţi ai Ministerului Finanţelor la emisiunile de obligaţiuni realizate pe pieţele externe, a tatonat înainte de criză mai multe variante de dezvoltare a prezenţei locale, însă planurile au devenit tot mai greu de susţinut în faţa acţionarilor pe fondul deteriorării dramatice a mediului financiar-bancar internaţional.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/deutsche-bank-inchiriaza-birouri-in-bucuresti-pentru-un-centru-de-servicii-cu-1-000-de-angajati-11159831
11159831
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.