LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Pariul pe turismul românesc

Deţine una dintre cele mai cunoscute case de pariuri din lume şi este una din puţinele femei din lume care a devenit miliardară pornind de la zero

Postat la 16 septembrie 2017 735 afişări

Deţine una dintre cele mai cunoscute case de pariuri din lume şi este una din puţinele femei din lume care a devenit miliardară pornind de la zero

Denise Coates este una dintre cele mai de succes femei din Marea Britanie şi una din puţinele prezente în lista miliardarilor lumii care au făcut avere pornind de la zero.

Bet365 a început în anul 2000 ca o afacere de familie, fiind condusă de către Denise Coates. Ideea a fost de a dezvolta o platformă pentru pariuri la nivel local, iar pentru asta familia Coates a obţinut un împrumut de 15 milioane de lire sterline de la Royal Bank of Scotland. Bet365 şi-a extins rapid afacerile, devenind una dintre cele mai mari platforme de pariuri din lume, acum are peste 14 milioane de utilizatori din peste 200 de ţări. La sfârşitul anului 2010, compania a raportat un profit net de peste 100 de milioane de lire sterline, iar anul trecut compania a înregistrat venituri de 1,3 miliarde de lire sterline şi un profit de 213 milioane de lire sterline, potrivit publicaţiei Stoke Sentinel. 

Conform Sunday Times Rich List, Denise, John şi Peter Coates au acum o avere estimată de 2,3 miliarde de lire sterline.

După absolvirea facultăţii Denise Coates a decis  să intre în afacerea cu pariuri a familiei. Coates a crescut afacerea şi a ajuns la 50 de localuri de pariuri, iar în anul 2000 a decis să mute afacerea familiei online.  "Am simţit că un lanţ de localuri de pariuri ne ajută doar să devenim un jucător regional pe această piaţă, dar prin mutarea afacerii online am crezut că vom putea ajunge un jucător global", a spus ea. 

Fondatoarea bet365 este o persoană discretă, care evită interviurile faţă în faţă şi preferă să comunice pe email, potrivit The Independent. "Nu îmi place atenţia, să fiu în lumina reflectoarelor. Partea publică nu vine în mod natural pentru mine. Sunt autoritară şi aşa am fost toată viaţa. Îmi place să fiu şefă, să conduc toate activităţile", a declarat ea pentru The Guardian. "Când începi o afacere care funcţionează 24 de ore din 24, trebuie să lucrezi 24 de ore. Când nu sunt la birou, răspund noaptea la telefoane. Aşa făceam cel puţin când încercam să pornesc afacerea", a adăugat ea.

Ea duce o viaţă liniştită la o fermă de lângă oraşul Stoke. Ultima oară când localnici au văzut-o a fost în 2011 împreună cu tatăl ei pe Wembley când Manchester United a învins echipa de fotbal Stoke City în cupa FA.  

Denise Coates conduce bet365 alături de fratele ei, John. Cei doi sunt cunoscuţi pentru investiţiile continue pe care le fac în îmbunătăţirea platformei şi pentru integrarea celor mai noi tehnologii online. Iar tatăl lor, Peter, este patronul echipei de fotbal Stoke City. 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/detine-una-dintre-cele-mai-cunoscute-case-de-pariuri-din-lume-si-este-una-din-putinele-femei-din-lume-care-a-devenit-miliardara-pornind-de-la-zero-16731211
16731211
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.