DESCOPERIRE URIAŞĂ a cercetătorilor care dărâmă cel mai puternic mit al vieţii pe pământ. Ce se întâmplă CU ADEVĂRAT după moarte

Postat la 05 aprilie 2017 94 afişări

DESCOPERIRE URIAŞĂ a cercetătorilor care dărâmă cel mai puternic mit al vieţii pe pământ. Ce se întâmplă CU ADEVĂRAT după moarte

Cercetătorii canadieani au făcut o descoperire cu adevărat semnificativă care arată ce se întâmplă imediat după ce corpul uman intră în moarte clinică. Descoperirea aduce o mare schimbare faţă de perspectiva anterioară a cercetătorilor. Studiul s-a bazat pe cazurile a patru pacienţi bolnavi în fază terminală care fuseseră deconectaţi de la aparatele secţiei de terapie intensivă dintr-un spital din Ontario. Deşi este deocamdată doar un caz înregistrat de medici, acesta sugerează necesitatea cercetării activităţii creierului după ce o persoană moare, luând în considerare şi etica privind donarea de organe. 

Află aici care este DESCOPERIREA URIAŞĂ a cercetătorilor care dărâmă cel mai puternic mit al vieţii pe pământ. Ce se întâmplă CU ADEVĂRAT după moarte

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cercetatori,
descoperire,
viata

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.