Deficitul bugetar al României este mai mare decât în 2024. Creşterile de taxe rămân fără efecte

Autor: Răzvan Botea Postat la 30 septembrie 2025 46 afişări

Guvernul Ilie Bolojan a crescut taxele pentru a creşte încasările la bugetul de stat şi pentru a scădea deficitul bugetar. Doar că, în loc să scadă, deficitul bugetar a crescut, relatează gandul.ro.

Deficitul bugetar al ţării a ajuns la 86,3 mld. lei, în creştere cu mai bine de 5 mld. lei în ianuarie-august 2025, faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Deficitul înseamnă diferenţa dintre veniturile de la bugetul de stat şi cheltuieli. Practic, guvernul Bolojan a cheltuit, în primele opt luni din an, cu 86 miliarde de lei mai mult decât a încasat.

Cifrele arată că, în ciuda majorărilor de taxe şi impozite care au venit de la guvernul Ilie Bolojan, deficitul bugetar a crescut, în loc să scadă. Cu toate acestea, unele creşteri de taxe, de exemplu majorarea TVA din august, se vor vedea în execuţia bugetară din septembrie, care va fi publicată la finalul lunii octombrie.

Guvernul, în acel moment Ciolacu, a pornit în 2025 la drum cu un deficit bugetar de 7% din PIB pe tot anul, aceasta fiind programarea de buget. Realitatea din teren a arătat însă mult diferit şi deficitul se îndreaptă, în acest an, spre aceeaşi valoare pe care a avut-o şi anul trecut, adică 8,7% din PIB, dacă este să ne luăm după datele la opt luni.

Ilie Bolojan a negociat, la Bruxelles, un deficit bugetar de 8,4% din PIB în 2025, după ce a devenit clar că ţinta de 7% nu poate fi realizată.

În teorie, creşterile de taxe ar trebui să se vadă în creşterea încasărilor la buget.

Cu toate acestea, veniturile statului avansează cu numai 11% în primele opt luni din 2025, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Premierul Ilie Bolojan a spus, luni, că e nevoie de câteva luni ca efectele creşterilor de taxe să se vadă în încasările bugetare.

„TVA a crescut începând din august, dar el se încasează din septembrie. Nu vedem înca în încasari efectele cresterii de TVA, doar estimarile facute la început de an, aceste estimări au fost gândite prea optimist, nu au fost realizate aceste încasări care au fost estimate. În iulie şi august am avut încasări suplimentare, e posibil ca o parte să fie dintr-o activitate mai buna a ANAF, dar e posibil să se fi făcut operaţiuni comerciale care să limiteze taxele care se achită, sunt operaţiuni normale. Vom vedea în următoarele luni care sunt efectele acestor măsuri, e nevoie de 2-3 luni să vezi cum se reaşează plata impozitelor în noul context, deci cu noile valori ale TVA-ului sau ale accizelor”, a spus, marţi, Bolojan la Digi24.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deficit,
bolojan,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.