De la ridicol la sublim. Cel mai tare concurent de până acum la "Românii au talent" (VIDEO)

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 26 februarie 2012 150 afişări

Un concurent care iniţial i-a făcut să râdă pe Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu, părând să nu aibă nicio şansă, i-a cucerit apoi şi a obţinut verdictul pozitiv al juriului, printr-o schimbare spectaculoasă de registru.

Gigel Frone (43 de ani), liber profesionist din Oneşti, a adus pe scenă trei fete în rochii scurte, pe care le-a prezentat drept fotomodele, ba le-a şi dat indicaţii scenice cum să se mişte. Juriul a fost din ce în ce mai nedumerit, Mihai Petre s-a enervat, iar Andi Moisescu l-a întrebat ce vrea de fapt să demonstreze cu asta.

"Eu şi cânt!", a explicat Gigel Frone, după care a luat o chitară şi a cântat trei scurte cântece, unul italian, unul grecesc ("Milisse Mou" al Nanei Mouskouri) şi unul mexican, dovedind o voce minunată şi mult sentiment în interpretare.

Atât Pavel Bartoş şi Smiley, cât şi membrii juriului au rămas extrem de impresionaţi de vocea şi de prezenţa scenică ale talentatului Frone. "Am crezut că până acum am văzut totul la 'Românii au talent', dar azi mi-aţi arătat că încă n-am văzut nimic", a spus surprins Andi Moisescu, care s-a declarat "fermecat" de prestaţia lui Gigel Frone.

Concurentul, încântat, a cerut să cânte şi un sirtaki, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, însă în culise, spre veselia celor prezenţi.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

/actualitate/de-la-ridicol-la-sublim-cel-mai-tare-concurent-de-pana-acum-la-romanii-au-talent-video-9346351
9346351
comments powered by Disqus
​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o” ​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”

La fel ca în viaţă, în businessul de investiţii cheia reuşitei este să ai dreptate de mai multe ori decât greşeşti. Balanţa a înclinat spre investiţiile care au performat bine pentru Johan Meyer, motiv pentru care a ajuns şi în rolul de manager al Fondului Proprietatea şi CEO al Sucursalei de la Bucureşti pentru Franklin Templeton, din care administrează active de peste 2,5 miliarde de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde
SECRETUL în business. Primul lucru la care trebuie să te uiţi înainte să faci orice mişcare
ProMotor.ro
Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior
Acest pictorial îţi semnează direct cererea de divorţ - Galerie foto incendiară
Prima maşină fără şofer din România, accident spectaculos în Botoşani - VIDEO
Descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor'' Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor''
Cea mai mare MINCIUNĂ legată de consumul de CARNE roşie a ieşit acum la iveală. Un studiu de amploare DEZMINTE tot ce s-a spus până acum
Povestea BIZARĂ a „Titanicului Nazist”. Peste 5.000 de oameni au MURIT în chinuri groaznice
Go4it.ro
Google dezvăluie MOTIVUL pentru care telefonul tău cu Android se descarcă prea repede Google dezvăluie MOTIVUL pentru care telefonul tău cu Android se descarcă prea repede
15 aplicaţii care ar putea să fie ASCUNSE pe telefonul tău Android. Trebuie DEZINSTALATE imediat
O femeie a primit AMENDĂ de 2.500 lei pentru că nu avea baterie la telefon
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.