De ce alegerile din SUA au loc întotdeauna într-o zi de marţi a lunii noiembrie?

Postat la 08 noiembrie 2016 957 afişări

De ce alegerile din SUA au loc întotdeauna într-o zi de marţi a lunii noiembrie?

Marţi, pe 8 noiembrie, milioane de americani se vor prezenta la urne pentru a-l alege pe noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, la fel cum o fac de sute de ani într-o zi de marţi a lunii noiembrie. Şi totuşi, de ce organizează americanii alegerile întotdeauna într-o zi de marţi şi, neapărat, în a unsprezecea lună a anului?

Încă din 1845 fiecare scrutin prezidenţial din Statele Unite ale Americii a avut loc într-o zi de marţi. Înainte de acest an, fiecare stat obişnuia să îşi stabilească singur o zi pentru alegeri, astfel că scrutinul se întindea pe mai multe zile. Confuzia era atât de mare, încât autorităţile au decis că trebuie să existe o zi exactă, stabilită prin lege, în care cetăţenii din toate statele să voteze în acelaşi timp, potrivit Business Insider.

Aşa că au ales iniţial luna: noiembrie? Raţionamentul lor a fost simplu, era luna dinainte de instalarea iernii şi era perioada în care fermierii terminau munca la câmp şi reuşeau să-şi termine de strâns recolta. Un alt motiv era acela că, în acele vremuri, se ajungea mult mai greu la secţiile de vot. Drumul dura chiar şi câteva ore. Aici intervine şi alegerea zilei. 

Ziua de luni a fost scoasă din calcul pentru că venea imediat după cea de duminică, zi în care americanii sărbătoreau Sabatul. Miercurea a fost şi ea eliminată pentru că era o zi în care fermierii mergeau la piaţă să-şi comercializeze produsele. Aşa că membrii Congresului au ales ziua de marţi. 

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alegeri,
sua,
americani,
america,
alegere,
scrutin,
fermieri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.