Daniil Medvedev: Este imposibil să egalezi recordurile lui Federer sau Djokovic

Autor: Radu Stroe Postat la 13 octombrie 2019 35 afişări

Daniil Medvedev (4 ATP) a declarat recent că este foarte dificil să se apropie de recordurile deţinute de jucători precum Novak Djokovic sau Roger Federer, deşi are o evoluţie foarte bună, având şase victorii consecutive.

Daniil Medvedev a spus că deşi are o evoluţie bună, este foarte greu să se apropie de recordurile deţinute ce jucători precum Novak Djokovic sau Roger Federer: ”Cred că este imposibil să egalezi recordurile lui Roger Federer şi ale lui Novak Djokovic. Pentru mine, să ajung în şase finale consecutive, incluzând trei turnee Masters şi un Grand Slam, este ceva ce nu am visat niciodată, să fiu sincer. Sper să continui la fel şi să ajung la şapte sau opt victorii consecutive. Rămâne de văzut dacă voi ajunge la 17 consecutive”.

Medvedev a vorbit despre adversarul său din finala turneului de la Shanghai, Alexander Zverev: ”Am spus anul trecut că Alexander Zverev este cel mai bun dintre jucătorii tineri. A câştigat trei turnee de Masters, când niciunul dintre noi nu a fost nici măcar aproape să câştige. Lucrurile s-au schimbat un pic. Cred că pot concura cu el acum”.

Daniil Medvedev şi Alexander Zverev se vor înfrunta în finala turneului de la Shanghai.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.