Dacia a vândut peste 550 000 de vehicule în 2015

Postat la 18 ianuarie 2016 98 afişări

Dacia a vândut peste 550 000 de vehicule în 2015

Dacia a înregistrat în 2015 un volum al vânzărilor de 550 920 de unităţi, cu 7,7% mai mare faţă de nivelul atins în 2014. Creşterea a fost generată de performanţa întregii game Dacia, trei dintre modelele mărcii (Sandero, Duster şi Logan) înregistrând vânzări de peste 100 000 de unităţi.

În 2015, Dacia a reuşit cea mai impetuoasă creştere a vânzărilor din ultimii patru ani.

Cu 36.946 de vehicule comercializate (plus 24,5% faţă de nivelul înregistrat în 2014), Dacia deţine aproape o treime din vânzările de vehicule noi, conform estimărilor companiei. Livrările Dacia prin intermediul programului Remat, destinat în principal clienţilor persoane fizice, se ridică la peste 11.500 de vehicule.

Cu peste 16.100 de unităţi vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 43% din vânzările totale, Logan berlină rămâne baza mărcii Dacia în România. În 2015, oferta Logan s-a îmbogăţit cu o nouă versiune, vârf de gamă, intitulată Prestige.

Varianta MCV, cu 3.111 unităţi comercializate, este cel mai vândut model break din România. Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 7.271 unităţi vândute. SUV-ul gamei Dacia beneficiază, din ultimul trimestru al anului 2015, de o ediţie limitată intitulată Duster connected by Orange.

Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină detaşat segmentul B-hatch şi, cu aproape  5.600 de unităţi, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele. La rândul lor, modelele Lodgy şi Dokker au înregistrat vânzări în creştere în 2015, susţinute în bună măsură de succesul noilor versiuni Stepway.

Pe pieţele externe Dacia a vândut anul trecut 513.974 de maşini, cu 6% mai multe faţă de anul 2014. Europa domină în clasamentul pe regiuni, cu circa trei sferturi din maşinile vândute de Dacia în 2015.

Cu peste 100 000 de unităţi, Franţa este prima destinaţie de export a Dacia. Cota sa de piaţă se ridică la 4,36%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen. Sandero se situează pe poziţia a 9-a în clasamentul celor mai vândute modele de pe piaţa franceză.

Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de peste 55.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,6%. Germania se situează pe poziţia a treia, cu peste 47.400 de unităţi, urmată la mică distanţă de Italia, unde au fost vândute anul trecut aproape 46.800 de vehicule. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut aproape 26.300 de unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.

Oferta de produse va fi completată prin introducerea, în decursul primului trimestru, a versiunilor Sandero şi Logan echipate cu transmisie pilotată.

Top 10 pieţe externe în 2015

            Ţară    Unităţi

1          Franţa                      100 035

2          Spania                       55 168

3          Germania                 47 453

4          Italia                           46 792

5          Turcia                        44 812

6          Algeria                       40 688

7          Maroc                        37 392

8          Marea Britanie         26 267

9          Belgia                        17 000

10        Polonia                     14 906

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dacia,
vanzare,
vehicule,
vanzari,
inregistrare,
crestere
/actualitate/dacia-a-vandut-peste-550-000-de-vehicule-in-2015-14968896
14968896
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.