Cursul BNR a urcat la 4,5340 lei/euro, aproape de maximul anului

Postat la 20 iunie 2013 59 afişări

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă în creştere cu 3,48 bani, la 4,5340 lei/euro, după ce Fed a anunţat că va reduce progresiv programul de stimulare economică, cotaţia reprezentând cea mai apropiată rata de nivelul maxim al anului, atins pe 7 iunie.

Cursul BNR a urcat la 4,5340 lei/euro, aproape de maximul anului

 Leul s-a depreciat accentuat şi la începutul lunii iunie, iar pe 7 iunie banca centrală a publicat o rată de schimb de 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.

La data menţionată, leul s-a depreciat pe fondul renunţării investitorilor străini la obligaţiunile denominate în monedele regionale şi, implicit, la cele în lei, pe fondul îngrijorărilor că Fed ar putea reduce programul de achiziţii de obligaţiuni destinat stimulării economiei.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4992 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,4375 lei/dolar, în creştere puternică, cu 7,73 bani.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cursul-bnr-a-urcat-la-4-5340-lei-euro-aproape-de-maximul-anului-10992254
10992254
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.