Cuplul princiar britanic a ajuns la New York, pentru o vizită oficială

Autor: Florin Badescu Postat la 08 decembrie 2014 72 afişări

O mulţime numeroasă de admiratori i-a întâmpinat cu mult entuziasm pe prinţul britanic William şi pe soţia sa, ducesa Catherine, însărcinată cu al doilea copil al cuplului, la sosirea lor, duminică, la New York, în cadrul unei vizite oficiale de trei zile în SUA.

Convoiul oficial în care se aflau ducele şi ducesa de Cambridge a ajuns la hotelul Carlyle în jurul orei locale 17.45 (22.45 GMT), iar cuplul a salutat mulţimea înainte de a intra în clădire.

"Ducele şi ducesa de Cambridge au ajuns la New York!", a anunţat consulatul Marii Britanii din New York, printr-un mesaj publicat pe Twitter, însoţit de o fotografie a cuplului princiar.

Ducesa Catherine, care va naşte al doilea copil al cuplului în luna aprilie, a purtat un palton violet cu o croială pentru femei însărcinate. Cuplul britanic nu a venit însoţit de primul lor copil, prinţul George, care a rămas la Londra.

Vizita lui William şi Kate, ambii în vârstă de 32 de ani, va include şi aspecte diplomatice şi economice, prin promovarea intereselor britanice.

Aceasta este prima vizită oficială pe care cei doi o efectuează împreună în Statele Unite după o scurtă deplasare la Los Angeles în 2011.

Prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, prinţul Charles, va merge luni la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele american Barack Obama la Casa Albă.

El va pronunţa apoi un discurs la Banca Mondială, despre comerţul ilegal cu specii de animale ameninţate cu dispariţia, înainte de a reveni la New York, unde îl aşteaptă o serie de angajamente de caritate şi evenimente oficiale, unde va reprezenta guvernul britanic.

"Este o vizită importantă, care are vocaţia de a-l instala puţin mai bine pe William în viitorul lui rol de şef de stat", a declarat Robert Jobson, autorul cărţii "The New Royal Family", un volum despre cuplul princiar britanic şi fiul lor George, care ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune.

Această vizită a readus în memoria americanilor amintirile despre călătoria întreprinsă de prinţul Charles şi prinţesa Diana în 1985. Prinţesa de Wales a captat atunci atenţia presei, dansând cu preşedintele american Ronald Reagan şi cu starul hollywoodian John Travolta.

Atât pentru prinţul William, cât şi pentru prinţesa Kate, aceasta este prima vizită oficială la New York şi la Washington.

Cuplul princiar britanic va asista de asemenea la un meci din NBA, luni, a precizat Liga naţională de baschet nord-american.

Prinţul William va merge apoi, în februarie, în Japonia şi în China, pentru o vizită oficială de şase zile, unde îi va reprezenta pe tată său şi pe bunica sa, regina Elizabeth a II-a, care, ajunsă la vârstă de 88 de ani, îşi deleagă tot mai multe călătorii în străinătate. În acea vizită, prinţul William nu va fi însoţit de ducesa Catherine.

"În ceea ce priveşte vizitele oficiale în străinătate, cred că prinţul William şi fratele lui mai tânăr, prinţul Harry, se vor ocupa de ele pe viitor, întrucât ei au mai mult succes", a declarat Penny Junor, biograful casei regale britanice.

Pe 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prinţului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în faţa camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează faţa modernă a celei mai celebre familii regale.

Având de atunci titlurile oficiale de duce şi ducesă de Cambridge, William şi Catherine au efectuat primul lor turneu regal în iunie şi iulie 2011, în Canada şi California.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRINŢUL WILLIAM,
VIZITĂ,
NEW YORK
/actualitate/cuplul-princiar-britanic-a-ajuns-la-new-york-pentru-o-vizita-oficiala-13708369
13708369
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.