Cum vor circula românii în Marea Britanie, după Brexit. Ce pregăteşte Londra străinilor

Postat la 03 octombrie 2019 1332 afişări

Cum vor circula românii în Marea Britanie, după Brexit. Ce pregăteşte Londra străinilor

Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a declarat că Guvernul va suspenda libera circulaţie şi va introduce un sistem de imigraţie după model australian, bazat pe puncta, după ieşirea ţării din UE.

Într-un discurs susţinut la congresul anual al Partidului Conservator, Patel precizează că misiunea sa în privinţa Brexitului este aceea de a “pune capăt liberei circulaţii odată pentru totdeauna”, urmând să fie introdus un sistem de imigraţie bazat pe puncte, pe model australian.

“Un sistem care să fie în interesul Marii Britanii. Un sistem care să-i atragă pe cei mai deştepţi şi pe cei mai buni. Un sistem care sprijină oamenii de ştiinţă geniali, cei mai buni cercetători şi cei mai buni specialişti din domeniile lor”, spune Patel.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri, la Manchester, că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie ''orice ar fi''.

''Ceea ce lumea întreagă vrea este să încheiem acest subiect şi să trecem la altceva. Iată de ce noi vom ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi'', a declarat şeful guvernului britanic în cadrul congresului Partidului Conservator, desfăşurat la Manchester.

Johnson a spus că va prezenta Uniunii Europene ''un compromis din partea Regatului Unit'' şi a cerut blocului comunitar ''să facă un compromis la rândul său''. El a precizat că propunerile sale exclud controalele la frontiera irlandeză, scrie incont.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea britanie,
londra,
pregateste,
romani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.