Cum se vede viaţa în Chişinău prin ochii unui bucureştean de 23 de ani: Bulevarde care amintesc de Elveţia lângă blocuri comuniste

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 14 aprilie 2026 8 afişări

Cum se vede viaţa în Chişinău prin ochii unui bucureştean de 23 de ani: Bulevarde care amintesc de Elveţia lângă blocuri comuniste

Chişinăul, capitala Republicii Moldova, este un oraş care duce mai degrabă cu gândul la un viitor european decât la statuia lui Lenin, mutată astăzi într-o expoziţie.

Când m-am dus să-l vizitez, în urmă cu două săptămâni, nu ştiam la ce să mă aştept. Mă gândeam că voi avea în faţă un oraş standard comunist, cu clădiri şi oameni gri. Faptul că Chişinăul a făcut parte din Uniunea Sovietică îmi amplifica sentimentul de deja-vu.

Totuşi, nu puteam să mă înşel mai mult! Un lucru important pentru toţi cei care nu au trecut Prutul: Chişinăul este un oraş mare. Astfel, dacă ar fi să-l comparăm cu oraşele din România, s-ar situa doar în urma Bucureştiului.

Străzile centrale, din apropierea Parlamentului şi a Guvernului, amintesc mai degrabă de Elveţia, cu magazine cochete, clădiri bine întreţinute şi trotuare la nivel.

Pe de-a lungul Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău regăsim cele mai importante clădiri administrative, dar şi monumente ale oraşului.

Aici se află sediile Preşedinţiei Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului, dar şi Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, Arcul de Triumf, respectiv numeroase universităţi din oraş.

Sediul Guvernului Moldovean

Arcul de Triumf

Ironia face ca, spre deosebire de Chişinău, Bucureştiul să arate cel mai neîngrijit chiar în zonele centrale, fie că este vorba de Victoriei, Magheru sau Universitate, zone comparabile cu bulevardul amintit din Republica Moldova.

Însă lucrurile nu se opresc aici.

Şi Chişinăul, exact ca Bucureştiul, stă bine la capitolul clădiri abandonate. Pentru capitala ţării vecine este emblematic fostul Hotel Naţional, astăzi o ruină, nemaifiind folosit de la începutul anilor 2000, dar scufundat în scandaluri de corupţie.

Fostul Hotel Naţional din Chişinău, fotografie din anul 2022. Clădirea a fost vopsită în culorile steagului naţional al Ucrainei de un grup de activişti, ulterior curăţată

O clădire emblematică pentru Bucureşti este Casa Radio, inaugurată „forţat” în 1989, deşi nu era finalizată atunci, cum nu este nici acum.

Casa Radio din Bucureşti, fotografie de la jumătatea anului 2001

În mod evident, şi această clădire este implicată în numeroase litigii în instanţă. Stelian Bujduveanu, la acel moment primar interimar al Capitalei, declara pentru ZF că în locul ei ar putea fi construită o sală polivalentă.

Toate aceste impresii vin de la un tânăr de 23 de ani care a văzut Occidentul, însă niciodată o ţară la est de România.

Aşadar, am putea spune că oraşul de peste Prut îşi găseşte corespondent în oraşele vestice, mai ales în zona centrală, iar despre Bucureşti am putea spune că se aseamănă cu el însuşi!

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.