Cum a dispărut un lanţ de 200 de farmacii din România care era în ţara noastră de peste 25 de ani

Autor: Georgiana Mihalache Postat la 08 februarie 2023 16038 afişări

Brandul Sensiblu, care a fost timp de 25 de ani umbrela sub care a funcţionat a doua reţea de farmacii după numărul de unităţi şi cifra de afaceri, a fost înlocuit de Dr. Max, numele cu care acţionarul Penta In­vest­ments operează farmaciile la nivel euro­pean.

Brandul de farmacii Sensiblu a marcat piaţa românească timp de 25 de ani, fiind înlocuit de Dr. Max, numele adus de actualii acţionari ai reţelei În 2020, în urma unui proces de rebranding, au mai rămas 200 de unităţi Sensiblu, care au început să fie înlocuite rând pe rând în ultimele luni de către Dr. Max.

Brandul Sensiblu, care a fost timp de 25 de ani umbrela sub care a funcţionat a doua reţea de farmacii după numărul de unităţi şi cifra de afaceri, a fost înlocuit de Dr. Max, numele cu care acţionarul Penta In­vest­ments operează farmaciile la nivel euro­pean. Început încă din 2020, rebrandingul far­maciilor Sensiblu se vede atât pe stradă, unde unităţile poartă sigla Dr. Max, cât şi în online, site-ul vechi al Sensiblu trimitând spre pagina noii identităţi de brand.

În 2020, la începutul procesului de re­bran­ding, noii acţionari explicau strategia de înlo­cuire a farmaciilor: „lanţul de farmacii Sensi­blu va continua să răspundă nevoilor clienţilor din mediul urban, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma îşi propune să devină lider pe piaţa de profil din Ro­mânia“, potrivit unui comunicat al Dr. Max din 2020.

În a doua parte a anului 2022, mai multe farmacii Sensiblu din zone importante din Bucureşti au început să fie înlocuite de brandul Dr. Max, care mizează pe preţurile mici pentru a atrage pacienţii, mai ales într-o piaţă com­pe­titivă ca retailul farmaceutic. În plus, strategia de investiţii în 2022 a urmat deschiderea unor farmacii de dimensiuni mari – hiperfarmacii, sub acelaşi nume al Dr. Max, două astfel de unităţi fiind deschise în centrele comerciale Veranda şi Mega Mall din Capitală.

Moştenirea Sensiblu

Sensiblu a ajuns la 2,3 miliarde de lei cifră de afaceri în 2021, de la 231 mil. lei cât raporta în 2005. În 16 ani a crescut de 10 ori. Cifrele din 2021 cuprind însă şi vânză­rile din farmaciile Dr. Max, care au început să înlocuiască Sensiblu încă din anul ante­rior. După prima parte a rebran­dingului, brandul Dr. Max apărea pe 418 farmacii din cele 618 pe care le avea în 2020 fondul de in­vestiţii în România.

Până în 2011, Sensiblu a fost liderul pie­ţei după cifra de afaceri, după care a predat ştafeta către Catena, businessul creat de antreprenoarea Anca Vlad.

De la prima farmacie deschisă în 1997, Sensiblu a ajuns să îşi pună brandul pe sute de unităţi ulterior la nivel naţional. Ţinta au fost marile oraşe, dar şi centrele comerciale, odată ce a început dezvoltarea lor.

Încurajaţi de rezultatele în creştere ale grupului A&D Pharma, fondatorii au decis să listeze compania la Bursa din Londra, lu­cru care s-a întâmplat în octombrie 2006. A fost singura listare a unei companii antre­pre­noriale din România la Londra.

Povestea A&D Pharma pe Bursa din Londra a durat puţin mai mult de patru ani, după ce în februarie 2011 compania s-a delis­tat. În decembrie 2017, în preajma sărbători­lor de Crăciun, cehii de la Penta Investments şi acţionarii A&D Pharma băteau palma pentru tranzacţia prin care fondul de investiţii prelua businessul cu medicamente creat în România. După mai multe luni de discuţii, tranzacţia s-a realizat şi a fost estimată la 300-400 de milioane de euro, din datele ZF.

Sensiblu s-a poziţionat pe segmentul premium, aducând produse de la branduri internaţionale, în special cosmetice, pe care le comercializa alături de medicamentele clasice, cu sau fără reţetă.

În prezent, portofoliul de farmacii din grupul A&D Pharma a ajuns la 800 de unităţi, după ce anul 2022 a fost unul extrem de activ pentru operatorul din retailul farma, cu multe achiziţii. Această extindere aduce divizia de farmacii aproape de liderul Catena, care numără 900 de farmacii la nivel naţional, iar lupta din piaţa farma se ascute.

La nivel european, Dr. Max are peste 2.300 de farmacii, fiind unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Europa Cen­trală, potrivit site-ului Penta Investments. Pe lângă România, brandul mai este prezent în Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, Serbia, Bulgaria, Ungaria.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Sensiblu,
farmacii Sensiblu,
Dr. Max,
farma

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.