CSM: Justiţia se face prin instanţe, politicienii şi presa să nu mai comenteze excesiv dosare

Autor: Departamentul Social Postat la 20 august 2015 60 afişări

Conducerea CSM spune că politicenii şi presa ar trebui să nu mai comenteze excesiv dosarele penale, pentru că justiţia se înfăptuieşte prin instanţe şi să nu mai exprime opinii "dictate de conjucturi socio-politice sau de interese de grup", care ar putea atenta la demnitatea şi imaginea persoanei.

CSM: Justiţia se face prin instanţe, politicienii şi presa să nu mai...

"Având în vedere temele intens mediatizate şi dezbătute public, privitoare la unele cauze penale aflate în instrumentarea parchetelor sau aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi potenţialul de direcţionare a emoţiei publice, prin instrumente media, spre zone improprii unui stat de drept şi unei democraţii corect înţelese, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii reaminteşte că, potrivit Constituţiei României, justiţia se înfăptuieşte prin instanţele judecătoreşti", se arată într-un comunicat de presă al CSM transmis joi şi semnat de preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului, Marius Tudose şi Bogdan Gabor.

Conducerea CSM menţionează că dreptul la liberă exprimare este un drept constituţional a cărui îngrădire, mai ales dacă este în legătură cu informaţii de interes public, nu este permisă într-un stat democratic, dar subliniază că exprimarea în presă a unor opinii, indiferent dacă sunt rezultatul propriilor analize sau sunt "dictate de conjuncturi socio-politice ori interese de grup", nu poate ţine loc de hotărâre judecătorească şi nu are voie, potrivit Constituţiei, ""să atenteze la demnitatea şi imaginea persoanei".

"Comentarea excesivă, apriorică şi într-un registru speculativ - de către persoane de formaţie şi vocaţie variate, cu o cunoaştere limitată a subiectului dezbătut, dar în numele dreptului la liberă exprimare şi a interesului public - poate dăuna însuşi interesului public invocat şi societăţii ca deţinătoare a acestuia. Încrederea cetăţeanului în justiţie se construieşte iar responsabilitatea revine, în principal, statului prin instanţele judecătoreşti constituite potrivit legii. Substituirea acestora de către instituţiile mass-media poate crea aparenţa de răspuns la nevoia de dreptatea socială, ca aşteptare individuală şi colectivă, însă riscă să fie un răspuns emoţional, volatil, păgubos pe termen lung şi cu potenţial de perturbare a condiţiilor obiective necesare înfăptuirii actului de justiţie de către cei ţinuţi prin lege la aceasta", se mai arată în comunicatul citat.

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă încrederea că, atât instituţiile media, cât mai ales formatorii de opinie, vectorii de imagine, politicienii şi diverşii specialişti în variate domenii "pot da măsura maturităţii, răspunderii şi rolului lor social prin înţelegerea autentică a interesului public în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei în România".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CSM,
DOSARE,
/actualitate/csm-justitia-se-face-prin-instante-politicienii-si-presa-sa-nu-mai-comenteze-excesiv-dosare-14682775
14682775
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
Este singura mașină sport produsă în România și una dintre cele mai rare. Numai 5.141 de unități au fost fabricate
Descopera.ro
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.