Corlăţean, despre demisie: Să aşteptăm turul II pentru a trage concluziile. MAE şi-a făcut datoria

Autor: Catalina Mihai Postat la 04 noiembrie 2014 31 afişări

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, întrebat dacă îşi dă demisia, că vor fi trase concluzii după turul II al prezidenţialelor, subliniind, totodată, că este om politic şi respectă regulile jocului.

Întrebat dacă ia în calcul demisia, aşa cum i-au cerut românii din străinătate, ministrul de Externe a spus: "Eu iau în primul rând în calcul varianta de a acţiona potrivit prevederilor legale pentru a asigura un tur II de scrutin corect (…) După discuţiile cu primul ministru, pe de o parte noi, ca instituţie, şi eu, ca ministru, vom acţiona exact pentru a asigura tuturor dreptul de vot şi vă propun să aşteptăm turul II şi să tragem concluziile. Sunt om politic şi respect regulile în materie".

Titus Corlăţean a precizat că MAE va continua, "în ciuda unor critici care au o anumită fundamentare şi de facto şi emoţională, să-şi facă datoria ca instituţie pentru a asigura corectitudinea votului tuturor celor care doresc (să voteze - n.r.)".

"Vreau să asigur că instituţia Ministerului Afacerilor Externe şi-a făcut datorie în ciuda criticilor. Eu îmi asum ca ministru şi exprim regretul public pentru acele situaţii care au apărut, regretabile, chiar dacă nu voi obosi să spun în continuare că MAE a respectat exact competenţele şi prevederile legale. Dar este corect să-mi asum şi public şi să prezint scuze pentru situaţia din turul întâi", a declarat Corlăţean.

Şeful diplomaţiei a dat asigurări că MAE va face "tot ceea ce este de făcut, respectând deciziile BEC, ale BES, pentru un vot corect şi care să respecte standardele în turul II".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TITUS CORLĂŢEAN,
DEMISIE,
/actualitate/corlatean-despre-demisie-sa-asteptam-turul-ii-pentru-a-trage-concluziile-mae-si-a-facut-datoria-13490289
13490289
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.