Contrabanda cu ţigarete scade la 13%

Autor: Ioana Mihai Postat la 23 februarie 2012 35 afişări

Potrivit ultimelor date ale companiei de cercetare Novel, piata neagra a tigaretelor a scazut in ianuarie 2012 pana la 13%, comparativ cu 15% in noiembrie 2011. Scaderea este remarcabila in comparatie cu ianuarie 2010, cand contrabanda a atins un maxim istoric de 36,2%, consecinta a cresterilor masive ale accizei la tigarete. Ulterior, comertul ilegal cu tigarete a intrat pe un trend descendent, cu exceptia lunilor iulie si noiembrie din 2011.

Diminuarea contrabandei cu tigarete se datoreaza eforturilor concertate ale autoritatilor, schimbarilor legislative, precum si colaborarii stranse dintre institutiile statului si industria tutunului.

"Piata neagra a scazut semnificativ pentru ca autoritatile au actionat in mod concertat. De faptul ca, datorita eforturilor autoritatilor din Republica Moldova, ponderea contrabandei cu tigarete cu timbru moldovenesc a scazut. Din pacate, asistam in momentul de fata la un fenomen de majorare a contrabandei cu tigarete provenite din Serbia.

Pentru ca piata neagra sa scada si pe viitor, legislatia trebuie sa fie imbunatatita in continuare, iar calendarul de majorare a accizelor, publicat in Codul Fiscal, sa fie respectat. Nu in ultimul rand, eforturile Ministerului Finantelor in privinta stabilitatii fiscale sau eforturile autoritatilor de combatere a contrabandei nu ar trebui sa fie zadarnicite de initiative paralele, cum a fost cea a cresterii asa numitei <taxe pe viciu> inclusa in proiectul de lege a sanatatii (retras intre timp).", a declarat Gilda Lazar, director corporate affairs & communications, JTI Romania.

"Reducerea pietei negre determina implicit cresterea sumelor colectate la bugetul statului, prin taxele si impozitele platite de companiile din industria tutunului. Pentru exemplificare, potrivit Autoritatii Nationale a Vamilor, in ianuarie 2012, comparativ cu ianuarie 2011, incasarile din acciza la tigarete au fost cu 42% mai mari. Subliniem ca un singur punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda reprezinta incasari suplimentare la bugetul de stat de circa 30 milioane de euro, iar daca s-ar reduce la zero comertul ilicit cu tigarete, aproximativ 400 milioane de euro ar intra suplimentar in bugetul statului. Pe viitor, este nevoie ca institutiile competente sa nu lase garda jos, mai ales ca retelele de contrabandisti dovedesc flexibilitate in actiuni. Astfel, in ultima vreme se observa un reviriment ingrijorator al contrafacerilor. Totodata, autoritatile au semnalat o situatie noua: introducerea ilegala de tigarete - asa numitele "illicit whites", marci neconsacrate - pe teritoriul comunitar prin porturile grecesti, acestea ajungand sa tranziteze Romania spre tarile din vest", a precizat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.

"Este imbucurator faptul ca incepem anul cu o scadere a contrabandei. Producatorii de tigarete apreciaza semnarea Planului Strategic National de combatere a comertului ilicit cu tigarete in perioada 2012-2014 si sustin in continuare o abordare integrata. Companiile din industria tutunului vor continua sa puna la dispozitia autoritatilor expertiza dobandita pe alte piete si vor colabora cu institutiile competente, in vederea combaterii contrabandei.

Pe viitor, este nevoie de imbunatatirea cadrului legislativ unitar care sa reglementeze contrabanda si evaziunea fiscala deopotriva. Aplicarea criteriului cantitativ pentru calificarea infractiunii de evaziune fiscala/contrabanda, atat pe teritoriul vamal national, cat si in punctele de trecere a frontierei ar fi de natura sa simplifice procedurile. In prezent, pe teritoriul Romaniei reprezinta infractiune detinerea, transportul sau comercializarea fara drept a unei cantitati de 10.000 tigarete, iar in punctele de trecere a frontierei este infractiune introducerea/scoaterea ilegala din tara a tigaretelor a caror valoare in vama este de peste 20.000 Ron ", a adaugat Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Romaniei. In 2011, cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,75 miliarde de euro, reprezentand accize si TVA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Contrabanda,
tigarete,
Novel
/actualitate/contrabanda-cu-tigarete-scade-la-13-9337856
9337856
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.