Conflictul din Ucraina s-ar putea extinde în ţările vecine, susţine ambasadorul ucrainean la Sofia

Autor: Ioana Bojan Postat la 08 februarie 2015 94 afişări

Conflictul armat din estul Ucrainei s-ar putea extinde în ţările învecinate, inclusiv în Bulgaria, a avertizat sâmbătă ambasadorul ucrainean la Sofia, Mikola Baltaji, într-un interviu pentru postul bTV, citat de site-ul Novinite.com.

În opinia ambasadorului, conflictul ucrainean nu este un război civil, ci un război între Ucraina şi Rusia.

Diplomatul a declarat că posibilitatea extinderii conflictului în afara graniţelor Ucrainei există dacă Kievul, Uniunea Europeană, Statele Unite şi comunitatea internaţională nu se opun agresiunii ruse.

Baltaji a mai afirmat că drepturile omului sunt încălcate în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia. El a dezvăluit că locuitorii din Crimeea care nu erau mulţumiţi de alipirea la Rusia au fost obligaţi să părăsească peninsula şi să se mute în Ucraina continentală.

Ambasadorul ucrainean a subliniat că singura cale de soluţionare a crizei este prin eforturi diplomatice. El a cerut încetarea focului, retragerea forţelor ruse, un schimb de prizonieri şi organizarea unor alegeri reale în regiunile separatiste din est.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
CONFLICT,
BULGARIA
/actualitate/conflictul-din-ucraina-s-ar-putea-extinde-in-tarile-vecine-sustine-ambasadorul-ucrainean-la-sofia-13809671
13809671
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.