Compania aviatică din Marea Britanie unde nu se va bea alcool şi se vor consuma doar alimente halal

Autor: Andra Stroe Postat la 18 iunie 2018 105 afişări

Auto-intitulat Richard Branson în varianta halal (deoarece se ghidează după regulile religiei islamice), Kazi Rahman, un bărbat din Malaezia, plănuieşte să lanseze prima companie aviatică care să respecte regulile islamice. Astfel, la bord nu se va servi alcool, mesele vor conţine doar alimente halal, iar echipajul de cabină va avea un dress code strict şi modest.

Compania aviatică din Marea Britanie unde nu se va bea alcool şi se vor consuma doar alimente halal

El spune că, adesea, cu toate că este cetăţean britanic, agenţii de Securitate îl privesc circumspect, ca şi cum ar fi făcut ceva greşit. “Acest lucru trebuie să se schimbe. Dacă putem clădi o cultură religioasă, regulile jocului se vor schimba”. Pe piaţă există alte două companii din lumea arabă dar, cu toate că provin din Emiratele Arabe Unite, unde islamul este religia oficială, companiile aeriene Etihad şi Emirates permit consumul de alcool la bord.

Kazi Shafiqur Rahman, în vârstă de 32 de ani, a câştigat titlul de antreprenorul anului în 2017, în cadrul competiţiei Antreprenori britanici musulmani. El a crescut în Bangladesh, în condiţii grele. Ulterior, familia s-a mutat în Marea Britanie, iar Rashman a locuit împreună cu părinţii, cele două surori şi cei cinci fraţi într-un apartament cu trei camera din estul Londrei.

Antreprenorul a intrat în lumea afacerilor cu mai puţin de 650 de euro, şi a făcut primii bani importând parfumuri, pe care le vindea în faţa unei moschei. Odată ce businessul a crescut, Rahman a început să îşi vândă produsele în magazinele din Londra, ca mai apoi să deschidă cinci magazine în diferite oraşe din Anglia. Totuşi, pasiunea sa cea mai mare, încă din copilărie, a fost aviaţia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.