CODUL ETIC pentru profesori se află în dezbatere de patru ani. Cum îşi doreşte sistemul să MOTIVEZE cadrele didactice

Postat la 05 martie 2017 170 afişări

Potrivit reglementărilor Ministerului Educaţiei, în prezent, şcolarii au o serie de drepturi şi responsabilităţi prevăzute în Statutul elevului. Deşi activitatea profesorilor ar trebui reglementată în aceeaşi manieră, acesta lucru nu se întâmplă.

CODUL ETIC pentru profesori se află în dezbatere de patru ani. Cum îşi doreşte sistemul să MOTIVEZE cadrele didactice

"Este evident că avem nevoie de un set de reguli pe care să le respectăm în învăţământul preuniversitar, însă consider că sunt necesare mai multe etape pe care le-am discutat şi astăzi cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor. Este foarte important să vedem ce vrem noi de la şcoală, de la profesori şi modul în care înţelegem să ne raportăm. Nu doar o chestiune strict formală pe care să o tot modificăm din an în an şi trebuie să stabilim care este setul de valori. În legislaţie, avem partea disciplinară versus partea de etică. Pe partea de etică, eu cred că trebuie să intervenim un pic şi în Legea Educaţiei. Trebuie să avem elemente de lege primară în Legea Educaţiei ca după aceea, aplicarea să fie foarte uşoară şi uniformă în tot sistemul", a explicat pentru MEDIAFAX, Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Codul de etică pentru profesori urmează să fie pus la punct de Ministerul Educaţiei după ce a tot fost dat la o parte de mai multe conduceri ale instituţiei. Prima dată, un astfel de cod de etică a fost pus în dezbatere publică în anul 2013. În decembrie 2016 a fost pus din nou spre consultare de către fostul ministrul al Educaţiei Mircea Dumitru, dar fără finalitate.

"Codul de etică este bine venit, însă dacă este bine făcut, riguros, să fie ceva concret, practic, nu general şi cu expresii care lasă de dorit. Trebuie să fie uşor de pus în practică şi uşor de monitorizat şi ne-am dori ca în acest cod de etică să existe şi nişte indici de calitate pe care profesorii, în urma rezultatelor şcolare ale elevilor, să poată să primească anumite bonificaţii pentru că altfel, nu putem motiva sistemul să aducă o plus valoare atunci când vine vorba despre calitate. Vom mai avem de aşteptat pentru că am înţeles că se doreşte din partea Ministerului Educaţiei să se amendeze legea educaţiei astfel încăt să existe clar în lege nişte prevederi referitoare la sancţiuni pe baza nerespectări eticii şcolare. Decât să îl facem acum şi prost, mai bine mai aşteptăm un an şi facem bine", a declarat Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.