CNA a aprobat oficial scoaterea televiziunilor Discovery din reţelele de cablu ale RCS&RDS

Postat la 24 ianuarie 2013 17 afişări

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de joi, oficial, scoaterea televiziunilor Discovery Networks din reţelele de cablu, analogic şi digital, ale RCS&RDS, la aproape două luni de când aceste posturi au fost scoase efectiv din grilele operatorului de cablu.

Decizia de scoatere a canalelor Discovery din grilele de cablu ale RCS&RDS a fost aprobată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lornad Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Viorel-Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi un vot "împotrivă" (Valentin-Alexandru Jucan).

Valentin Jucan şi-a justificat votul prin faptul că situaţia la care se face referire - ca un furnizor de cablu care a lansat propriile televiziuni de documentare, scoţând ulterior din grila sa alte posturi TV cu acelaşi profil - se datorează şi faptului că CNA a acordat licenţe audiovizuale respectivului operator de cablu. "CNA a făcut greşeala să aprobe ca un cablist să aibă propriul post de televiziune", a spus Valentin Jucan.

El a susţinut totodată necesitatea amânării luării unei decizii până când se vor pronunţa celelalte două instituţii sesizate de CNA şi de Discovery Networks - Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNA,
RCS&RDS,
Discovery
/actualitate/cna-a-aprobat-oficial-scoaterea-televiziunilor-discovery-din-retelele-de-cablu-ale-rcs-rds-10520500
10520500
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.